CHIȘINĂU 24 mart - Sputnik. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat convocarea ședinței plenare a Legislativului joi, 25 martie, cu începere de la ora 10:00, precum și ordinea de zi a acesteia. Astfel, urmează să fie examinat programului de activitate al Guvernului Grosu, acesta fiind primul subiect pe ordinea de zi a ședinței.
Totodată, pe agenda Legislativului se regăsește proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021, proiectul pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și Legii salarizării, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, proiectul de lege pentru modificarea Legii viei și vinului, proiectul de lege privind unele măsuri în vederea amânării penalităților pentru întârzierea la plata impozitelor de către agenții economici în perioada stării de urgență și a stării de urgență în sănătate publică.
De asemenea, urmează a fi dezbătute proiectele ce au rămas neexaminate la ședința plenară precedentă.
Precizăm că marți, 23 martie, Igor Grosu a publicat lista miniștrilor pe care-i propune în viitorul guvern. El a informat Secretariatul Parlamentului că dorește să-și prezinte în fața deputaților echipa guvernamentală și să solicite votul de încredere. Conform listei prezentate, cabinetul de miniștri propus de Igor Grosu nu diferă cu mult de cel propus de Natalia Gavrilița. Una din diferențe este faptul că în locul Rozalinei Albu, care anterior a fost propusă de Gavrilița în funcția de ministru al Finanțelor, este propus fostul candidat înaintat de Maia Sandu la funcția de premier, Natalia Gavrilița. Iar cea de-a doua diferență este candidatura lui Vladimir Bolea la funcția de ministru al Agriculturii, în locul vinificatorului Ion Luca.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova