Deși vaccinarea împotriva COVID-19 nu este obligatorie în Republica Moldova, epidemiologul Mihai Magdei susține că, la fel ca și peste hotarele țării, cei care nu vor fi imunizați ar putea avea parte de anumite restricții.
"În SUA spre exemplu poți să nu accepți vaccinarea copilului, dar în așa caz acesta ar putea să nu fie primit la grădiniță sau la școală, dacă nu deține un certificat ce confirmă că a fost imunizat. Deși vaccinarea nu este obligatorie, deja se vorbește despre pașapoartele COVID pentru a putea călători etc. Eu aș opta pentru aceste certificate și pașapoarte", a spus epidemiologul.
Potrivit șefei Direcției Politici în Domeniul Sănătății Publice din cadrul Ministerului Sănătății, Daniela Demișcan, în conformitate cu Ordinul Nr.93 aprobat de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, fiecare cetățean al țării noastre căruia i se va administra și cea de-a doua doză de vaccin va primi un certificat de confirmare. Certificatul va fi eliberat în cadrul instituției medicale unde va avea loc administrarea și va fi eliberat imediat după procedura de imunizare.
"Certificatul va fi într-o formă simplă, va fi indicat IDNP-ul persoanei, instituția care a efectuat vaccinul, doza de vaccin, producătorul, seria de licență în limba de stat, engleză și rusă", a precizat Daniela Demișcan.
Potrivit specialistului, certificatul de vaccinare ar putea permite călătoriile fără restricții în alte țări, dacă acest lucru va fi solicitat la trecerea frontierei. Totuși, deocamdată, la nivel european nu s-a luat o decizie referitor la obligativitatea deținerii unui asemenea certificat.
Amintim că, în data de 2 martie, în Moldova a fost dat startul programului de vaccinare anti-COVID. În cadrul campaniei de imunizare sunt vaccinați mai întâi cei care lucrează nemijlocit în cadrul secțiilor de reanimare, anestezie și de terapie intensivă, precum și personalul din cadrul secțiilor cu profil COVID-19 din spitale.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova