CHIȘINĂU, 20 mart – Sputnik. În data de 2 mai, creștinii ortodocșii vor marca cea mai importantă sărbătoare religioasă – Învierea Domnului. Până atunci însă biserica îi îndeamnă pe enoriași să țină post, ca de Paște să poată simți cu adevărat bucuria sărbătorii, atunci când vor mânca din bucatele tradiționale. Nelipsit de pe masă va fi și mielul. Crescătorii de oi spun însă că prețurile vor fi mai mari.
"Am avut deja primele patru comenzi pentru carne de miel de la clienții care ne cunosc din anii trecuți. Majoritatea cumpărătorilor solicită ca mielul să aibă între 4 și 6 kilograme", spune fermierul.
Bărbatul ne-a mărturisit că anula cesta carnea de miel este mai scumpă, iar fermierii au și motive de a majora prețul.
"Anul 2020 a fost destul de greu din cauza secetei care a uscat toate pășunile. Noi am avut noroc că am făcut rezerve încă în 2019. Mâncarea pentru animale este mult mai scumpă în acest an, iar investițiile pe care le avem nu vor fi acoperite dacă rămânem la prețul de anul trecut. Noi vindem direct de la stână cu aproximativ 75-80 de lei kilogramul de carne. La piață, prețul ajunge la 100 de lei. Nu știm dacă vor mai crește prețurile până la Paște, urmează să vedem ce dictează piața", a adăugat fermierul.
Victor Grosu mai spune că și cașul dulce va fi mai scump. Dacă anul trecut un kilogram costa 65 de lei, acum prețul ar putea ajunge și la 80 de lei.
Cei care vor să aibă pe masa de Paști aceste produse le comandă din timp, ca să fie siguri că nu vor lipsi de pe masa lor de sărbătoare. În același timp, reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor atenționează consumatorii să fie atenți atunci când cumpără carne de miel și să țină cont de următoarele aspecte: carnea trebuie să fie elastică, de culoare roz pal, acoperită uniform cu un strat subțire de țesut adipos de culoare albă, cu miros specific, iar când o apăsați cu degetul, aceasta să revină la forma inițială.
Autoritățile nu au anunțat deocamdată ce măsuri vor fi luate de Paște în contextul pandemiei de COVID-19, întrucât starea de urgență în sănătate publică expiră în data de 15 aprilie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova