Arhiepiscop ortodox: Bisericile nu se vor mai închide de Paști

© Photo : Facebook / Arhiepiscopia TomisuluiArhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie - Sputnik Moldova, 1920, 03.03.2021
Abonare
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis public că se va opune închiderii bisericilor dacă autoritățile vor mai încerca acest gen de restricții și anul acesta.

BUCUREȘTI, 3 mart – Sputnik. Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a luat atitudine într-o intervenție la România TV împotriva restricțiilor anti-religioase și le-a transmis autorităților că nu va accepta închiderea bisericilor.

Икона Избранные святые: Василий Великий, Григорий Богослов, Иоанн Златоуст, Параскева Пятница. XIV век. Снетогорский монастырь во Пскове. - Sputnik Moldova, 1920, 12.02.2021
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

“Nu putem fi convinși, suntem foarte exacți în ceea ce știm. În caz de o nouă restricție, nu poate fi restricționată Biserica. OSCE a arătat abuzurile pe care le-a făcut autoritățile în România, cele mai aspre restricții, după ce au criticat acest abuz. Nu poate fi închisă Viserica decât printr-o lege organică, nu printr-un ordin al unor autorități temporare”, a declarat arhiepiscopul.

El a spus răspicat că, de aceea, Biserica nu se va mai închide, fiind o discriminare totală dacă nu sunt primiți credincioșii să participe la sfintele slujbe.

”Dacă și cei de la OSCE, care nu sunt cu religia, dar sunt cu libertatea, ne dau dreptate să venim în Biserică, să ne facem sărbătorile, le vom face. Am repetat asta și o mai spun, Bisericile nu se vor mai închide! Și nu trebuie să se închidă. Este dreptul nostru și al credincioșilor!”, a spus prelatul la aceeași emisiune tv.

Sfânta Muceniță Tatiana ocrotitoarea tinerilor - Sputnik Moldova, 1920, 25.01.2021
Puterea exemplului: Sfânta Muceniță Tatiana, ocrotitoarea tinerilor
El a insistat că autoritățile nu au ce să facă. Și mascații dacă vin, au și ei o credință și au un respect față de semenii lor, a adăugat arhiepiscopul.

”De aceea, trebuie să fim dârji, dacă este perioadă de mucenicie ca în timpul împăraților romani persecutori, acceptăm mucenicia, dar nu închidem biserica. Eu cred că vor face și alții un pas în față și chiar dacă nu vor face, conștiința de păstor îmi spune să mă expun eu dacă ceilalți nu o vor face și voi fi singur”, s-a arătat ÎPS Teodosie dispus să meargă până la capăt pentru a-și apăra credința.

Mântuitorul Hristos s-a jertfit, dar ne-a chemat și pe noi la jertfă, păstorul trebuie să își apere oile sale cu prețul vieții sale. În fiecare zi trebuie să fim dispuși la sacrificiul suprem, orice creștin și orice slujitor, pentru credință facem orice, a mai spus arhiepiscopul Tomisului, arătând că Biserica nu va mai accepta închiderea lăcașurilor de cult ca în 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0