CHIȘINĂU, 19 mart - Sputnik. Compania „Air Moldova” reia zborurile regulate către statul Israel. Potrivit programului publicat de companie pe data de 13 martie, primul zbor va fi efectuat pe data de 21 martie, asta chiar dacă Ambasada Republicii Moldova în Israel a informat cu o zi înainte că aeroportul Internațional Ben Gurion este închis până la data de 27 martie 2021.
Într-un comentariul pentru Sputnik Moldova, managerul de marketing și publicitate al Air Moldova Tamara Luca a precizat că în perioada pandemiei, zborurile companiei sunt operate în baza permiselor și notelor emise de statele în care sunt efectuate. Compania primește cu regularitate notificări cu privire la anumite restricții și reguli de zbor. Tamara Luca a menționat că ultimele restricții despre care au fost informați de către statului Israel sunt valabile până pe 20 martie 2021. Respectiv, orarul zborurilor a fost publicat conform programului prezentat pe site-ul oficial al companiei „Air Moldova”. Orarul zborurilor include curse pe 21, 23, 25, 28 martie 2021.
Totodată, compania menționează că autoritățile israeliene au permis efectuarea zborului regulat Chișinău - Tel Aviv - Chișinău, care va fi operat de compania Air Moldova pe 21 martie 2021. Este vorba de;
- Cursa 9U 547 Chișinău - Tel Aviv, 21.03.2021
Plecare din Chișinău 16:40, sosire în Tel Aviv 19:30 - Cursa 9U 548 Tel Aviv - Chișinău, 21.03.2021
Plecare din Tel Aviv 20:30, sosire la Chișinău 23:10
În context, Ambasada Republicii Moldova în Israel informează că cetățenii moldoveni care s-au înregistrat la Ambasadă urmează a fi contactați direct de către reprezentanții companiei „Air Moldova” pentru mai multe informații cu referire la zboruri. De precizat, pentru a avea acces la zborul respectiv cetățenii Republicii Moldova, trebuie să respecte cerințele sanitare instituite de către autoritățile israeliene. Pentru a intra în Statul Israel este obligatoriu ca:
- Toți pasagerii care zboară către Israel trebuie să completeze Clearance Application cu cel puțin 24 de ore înainte de plecare.
- Cetățenii străini să obțină Permisiunea specială de la Ministerul Afacerilor Interne din Israel
- Pasagerii care sosesc în Israel și care în ultimele 72 de ore au fost peste hotare trebuie să prezinte la compania aeriană un test PCR negativ pentru COVID-19 înainte de plecare. Analiza trebuie a fi efectuată în termen de 72 de ore înainte de plecarea în Israel. Această obligație se va aplica și celor care au un certificat de vaccinare sau un certificat de recuperare, iar aceasta este o condiție de intrare în Israel
- Carantină obligatorie. Perioada de ședere în carantină este de 14 zile sau 10 zile, sub rezerva efectuării a două teste, ale căror rezultate vor fi negative, în termenul stabilit de procedură.
Următorilor pasageri li se va permite să zboare din Israel:
- Pasagerii care au fost vaccinați (Vaccination Certificate) sau recuperați (Covid Recovery Certificate) și au certificate valide de la Ministerul Sănătății din Israel sau care au prezentat un test PCR negativ pentru COVID-19, eliberat cu cel puțin 72 de ore înainte de plecare
- Pasagerii care nu sunt cetățeni sau rezidenți ai Statului Israel
- Pasagerii care au primit permisiunea Exceptions Committee să părăsească Israelul
- Pasagerii care au completat declarația pe site-ul Ministerului Sănătății, nu mai devreme de 24 de ore înainte de plecare
Conform regulilor de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, pasagerii care pot prezenta doar un Covid Recovery Certificate vor trebui să se autoizoleze pe timp de 14 zile.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova