Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum se simt medicii după 24 de ore de la administrarea vaccinului anti-COVID-19

© Photo : Facebook / Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii MoldovaAlexandru Botizatu Primul medic vaccinat în Republica Moldova
Alexandru Botizatu Primul medic vaccinat în Republica Moldova - Sputnik Moldova, 1920, 03.03.2021
Abonare
Primul medic din Republica Moldova care a fost vaccinat împotriva noului coronavirus a povestit cu lux de amănunte despre starea de sănătate și emoțiile pe care le are după administrarea vaccinului.
Cum se simt medicii după 24 de ore de la administrarea vaccinului anti-COVID-19

Alexandru Botizatu, șeful Departamentului de anestezie și terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, a fost primul moldovean vaccinat. Au trecut mai bine de 24 de ore de la administrarea vaccinului, iar medicul spune că starea generală de sănătate este una bună și este onorat că a fost imunizat.

В Молдове стартовала вакцинация врачей от коронавируса - Sputnik Moldova, 1920, 02.03.2021
În Moldova s-a dat startul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19
"Știind impactul noului coronavirus asupra stării de sănătate, noi, medicii, ne rugam să ajungă vaccinul. Nu am pus la îndoială eficacitatea lui și suntem mândri că am ajuns la această etapă", a declarat în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", Alexandru Botizatu.

Potrivit medicului, printre reacțiile pe care le-a avut după prima doză de administrare a vaccinului a fost o slăbiciune ușoară și o senzație mică de durere la locul injectării.

"Sunt niște reacții la care m-am așteptat, dar în linii generale starea este de nota zece. Suntem optimiști și asta ne dă o speranță", a remarcat el.

În prima zi a Programului Național de Vaccinare, 140 de persoane din echipa de la terapie intensivă, secția cu profil COVID-19 și alți medici implicați în tratamentul persoanelor care s-au infectat cu coronavirus din cadrul Spitalului Republican, au fost vaccinați.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0