CHIȘINĂU 2 mart - Sputnik. Unii părinți au ajuns la limita răbdării și vor să iasă la protest. Aceștia intenționează să organizeze o manifestație în fața Parlamentului vineri, 5 martie, la ora 13:00. Părinții sunt nemulțumiți de decizia CNESP privind trecerea elevilor la învățământul de la distanță și vor cere în cadrul protestului să fie redeschise școlile.
Victoria Rusnac este mama a patru copii, trei dintre care sunt elevi. Femeia susține că deja de un an de zile copiii nu pot învăța și rămân în urma programei școlare din cauza orelor online. Mai mult, femeia se arată indignată și de faptul că părinții sunt nevoiți să-și ia copiii la locul de muncă, pentru că nu au cu cine să-i lase acasă.
„În anii precedenți, Alexandra era una din cele mai bune la matematică, acum ea multe teme noi nu le înțelege, dar programa merge înainte. Copilul nu sa dezvoltat în ritm cu programa pentru că multe teme noi trebuie să le studieze singură, cu multe nelămuriri. O concluzie ce ține de școlarii mei - pot sa declar ca un an de zile de studii copiilor noștri l-au pierdut”, susține organizatoarea protestului de vineri.
De asemenea, părinții se arată indignați de faptul că, în timp ce școlile urmează a fi închise, alte locuri publice rămân deschise.
„În timp ce dvs închideți școlile, vital necesare pentru a asigura un proces educațional eficient și calitativ, rămân deschise bisericile, localurile de alimentație publică, barurile, piețele și alte locuri publice, iar transportul public e plin de persoane cu vârsta peste 60 ani, care și reprezintă principala categorie de risc în pandemia de COVID-19”, menționează părinții.
Amintim că vineri, 26 februarie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să înăsprească unele măsuri, în legătură cu creșterea numărului de cazuri de COVID-19. Una dintre decizii este transferarea elevilor și studenților la învățământul online în perioada 1 - 15 martie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova