Alexandru Slusari a declarat pentru Sputnik Moldova că singura soluție de salvare a CFM ar fi ca Guvernul să-și subordoneze direct acestă întreprindere strategică și să elaboreze imediat un plan anticriză privind asanarea întreprinderii.
„La moment, CFM este gestionat de Agenția Proprietății Publice care are în subordine peste 750 de întreprinderi, iar Calea Ferată este incomparabilă după potențialul pe care îl are față de alte întreprinderi. Noi mergem cu pași rapizi spre faliment la CFM. Pe fundalul crizei politice datoriile sunt tot mai mari, iar responsabilitatea tot mai mică. Acest ping-pong verbal care are loc, că s-a furat până la 2019 sau după 2019, nu va avea nicio relevanță, pentru că vom asista la falimentul acestei întreprinderi strategice, vom pierde infrastructura, iar cei 6500 de angajați vor completa lista celor care pleacă din țară”, a spus Slusari.
Deputatul consideră că e nevoie de intervenția rapidă a Guvernului pentru că cei de la Agenția Proprietății Publice pare să fie incapabilă să gestioneze situația.
Slusari mai spune că urmează să fie elaborat imediat un plan anticriză, de restructurare, un plan privind asanarea întreprinderii, în care să fie prevăzute injecții financiare, bugetare, dar pentru asta este nevoie de un jucător, adică de un Guvern care să prezinte acest plan de restructurare, în caz contrar vom avea o catastrofă.
„Până când se achită niște restanțe mici, se adună altele. În martie angajații vor ieși din șomaj tehnic și va trebui de achitat salariile integral. Până nu demult am avut 69 de miloane de lei restanțe, iar acum sunt 92 de milioane de lei datorii salariale”, a precizat Alexandru Slusari.
Datoriile Căii Ferate a Moldovei au ajuns la 665 de milioane de lei. Mai mulți deputați spun că Parlamentul, președintele și Guvernul trebuie să intervină pentru a salva această întreprindere strategică.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova