CHIȘINĂU 25 feb - Sputnik. Făptașul care a fost inițial condamnat la 20 de ani de pușcărie își va petrece tot restul vieții după gratii. Curtea de Apel Chișinău a înăsprit pedeapsa pentru triplul omor.
Potrivit Procuraturii, crima a fost săvârșită în 2018. Oamenii legii și pompierii au fost anunțați că în satul Mereșeni arde o casă. Imediat după ce au fost stinse flăcările, pompierii au depistat în locuință cadavrele a doi minori de 15 și, respectiv, 17 ani. Totodată, poliția a găsit încă în viață un tânăr de 18 ani care avea mai multe leziuni la cap și a fost transportat de urgență la spitalul din Hâncești, unde a și decedat peste câteva zile. În timpul cercetării s-a stabilit că de la domiciliu au dispărut telefoanele mobile ale victimelor și un topor.
Astfel, în urma investigațiilor, a fost identificat şi reţinut presupusul făptaș - un locuitor al satului Caracui, în vârstă de 23 de ani. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul lui. El a returnat de bună voie bunurile furate de la victime - telefoanele mobile, iar ulterior a fost găsit și toporul cu care a fost comisă crima.
Tânărul și-a recunoscut vina în totalitate. El le-a declarat oamenilor legii că a făcut cunoștință cu victimele prin intermediul rețelelor de socializare. Ulterior, ei au convenit să se întâlnească pe 24 noiembrie 2018 la domiciliul unuia dintre tinerii din satul Mereșeni. După ce au stat la masă și au consumat alcool, între ei s-a iscat un conflict, iar inculpatul le-a aplicat celor trei tineri câteva lovituri cu toporul în regiunea capului, după care a incendiat casa.
Pentru cele săvârșite, instanța a decis să-i aplice o pedeapsă pe un termen de 20 de ani de închisoare, dar procurorii nu au fost de acord cu decizia primei instanțe și au contestat-o la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, tânărul a fost condamnat la detenție pe viață.
Decizia Curții de Apel este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova