CHIȘINĂU, 23 feb – Sputnik. Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, șeful misiunii diplomatice a Belarusului în Republica Moldova, Anatolii Kalinin, reprezentanții misiunilor diplomatice din Kazahstan și Azerbaidjan au depus flori la Memorialul "Eternitate" din Capitală. Florile au fost depuse la Flacăra Veșnică și la Monumentul eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
La ceremonie au participat reprezentanți ai Comunității rusești din Moldova, veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, atașați militari ai ambasadelor.
Ambasadorul Rusiei, Oleg Vasnețov, i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia sărbătorii, a menționat că Ziua Apărătorului Patriei este una scumpă nu doar pentru poporul rus.
"De mai bine de 100 de ani, această sărbătoare a întregului popor întruchipează curajul, dăruirea, invincibilitatea spiritului, dragostea și devotamentul față de Patrie. Această dată solemnă este populară în mod tradițional atât în țara noastră, cât și peste hotarele ei", a subliniat el.
Diplomatul rus a menționat că această sărbătoare unește și diferite generații.
"Suntem obligați să ne păstrăm memoria istorică, genetică. Astăzi, Ziua Apărătorului Patriei este o sărbătoare care îi omagiază nu numai pe actualii soldați și ofițeri, ci și pe toți eroii care au apărat popoarele de invadatorii străini de-a lungul secolelor. Iar sarcina noastră este ca generația tânără de astăzi să știe despre acești eroi, ca tinerii să înțeleagă clar pentru ce au luptat strămoșii lor", a declarat Oleg Vasnețov.
Șeful misiunii diplomatice rusești în Republica Moldova a adăugat că în lumea modernă au loc "schimbări geopolitice serioase și că apărătorii Patriei se confruntă cu noi provocări".
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova