CHIȘINĂU, 22 feb - Sputnik. Mai multe instituții de învățământ din țară activează de la distanță din cauza carantinei, informează Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Tot în regim de carantină activează și 261 de clase din instituțiile educaționale din țară. Datele arată că, la ziua de 19 februarie, 363 de elevi erau testați pozitiv la COVID-19, iar 6 602 au fost plasați în regim de autoizolare. Cât privește cadrele didactice, 317 dintre acestea au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus și 319 se află în izolare la domiciliu.
„În învățământul profesional tehnic, în perioada 15-19 februarie, au fost înregistrați 27 elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 28 – cadre didactice și 15 din personalul nedidactic și auxiliar. De asemenea, 20 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare”, este precizat în comunicatul MECC.
Cazuri de infectare au fost înregistrate și în învățământul superior. Astfel, în perioada 15-19 februarie, 16 studenți au fost testați pozitiv cu Covid-19, iar alți 24 au fost plasați în autoizolare. La fel, 18 angajați ai sistemului de învățământ universitar au fost confirmați cu infecția COVID-19, iar trei persoane au fost plasate în regim de autoizolare.
Nici în grădinițe situația nu este mai favorabilă. Astfel, 18 instituții și 48 de grupe de copii se află în carantină. La fel, 26 de copii sunt confirmați pozitiv cu virusul COVID-19, iar alți 1 815 copii se află în autoizolare. Un număr mare de educatori - 103, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, în autoizolare se află 158 de cadre didactice.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către managerii instituțiilor de învățământ, cadre didactice și elevi să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale informează că situația epidemiologică rămâne în continuare gravă și îndeamnă oamenii să evite aglomerațiile și să respecte cu strictețe regulile de protecție pentru a putea preveni infectarea cu noul tip de coronavirus.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova