CHIȘINĂU, 22 feb - Sputnik. S-ar părea că această situație nu este pe deplin logică: Republica Moldova a semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană, în timp ce în Uniunea Economică Eurasiatică are doar statut de observator.
Cu toate acestea, istoria originii grădinăritului în regiunea dintre Prut și Nistru arată clar că această industrie a fost creată inițial cu o orientare către piața rusă și se baza pe infrastructura rusă.
Înainte de anexarea Basarabiei la Rusia în 1812, grădinăritul se afla aici într-o stare incipientă. Grădinile erau înființate în principal în scopuri personale: și-a pus amprenta lipsa unei piețe semnificative de vânzări, facilităților de procesare a fructelor și lipsa grădinarilor calificați. Era extrem de dificil să dezvolți această industrie în condițiile unei amenințări constante din partea hoardelor nogailor, când eforturile multianuale de a crește pomi fructiferi puteau peste noapte să "dispară" odată cu următoarea incursiune a poporului de stepă sau cu confiscarea pământului pentru propriile lor nevoi.
În regiune au început să se preocupe de starea horticulturii datorită Guvernatorului General al Novorosiei și Basarabiei, Mihail Voronțov. El a menționat că Imperiul Rus cheltuie sute de milioane de ruble pentru importul de fructe și vinuri din străinătate, în timp ce produsele corespunzătoare din regiunile sudice ale țării "ajung în principalele puncte de consum din Rusia în cantități foarte mici..."
În 1823 a fost permis exportul fără taxe vamale al prunelor din Basarabia prin vămile de pe Nistru, ceea ce a extins foarte mult comerțul acestui produs. Cei mai importanți cumpărători de produse agricole la târgul Dmitrievski din Chișinău (conform datelor din 1831) erau negustorii din următoarele gubernii: Moscova (au achiziționat în sumă de 25 mii de ruble), Herson și Kursk (câte 20 mii ruble fiecare) și Orlovskaia (15 mii de ruble). Cu toate acestea, trebuie de avut în vedere faptul că o parte semnificativă a creșterii explozive a aprovizionării cu fructe din Basarabia îl constituia reexportul din Moldova Occidentală, întrucât baza specializării regionale a regiunii dintre Prut și Nistru în perioada otomană a fost creșterea vitelor. Produsele agricole erau importate în cantități mari de dincolo de Prut.
Autoritățile ruse au fost nevoite să schimbe această situație, dat fiind faptul că Basarabia trebuia să devină un furnizor de produse agricole și, în special, de fructe.
În 1826, în Basarabia a fost lansat un program de distribuire a terenurilor de stat în "posesie eternă și ereditară", cu condiția că noii proprietari vor planta livezi pe o cel puțin a douăzecea parte din suprafața totală. Proprietarii de grădini erau, de asemenea, scutiți de plata impozitelor. Și comunitățile rurale erau încurajate să întreprindă stimulente substanțiale pentru grădinari.
În 1844, nu departe de Chișinău, a fost deschisă Școala de Pomicultură din Basarabia. În cadrul acesteia au fost înființate pepiniere extinse pentru răsaduri de pomi fructiferi și uscătoare de fructe. După studii, absolvenții școlii se întorceau în localitatea natală, unde li se alocau loturi de teren public pentru grădinărit. Grădinile create în acest fel deveneau un mijloc de a învăța sătenii cele mai moderne metode de cultivare a fructelor. Cea mai mare parte a cheltuielilor pentru întreținerea acestei instituții de învățământ a fost suportată de Ministerul Proprietăților de Stat al Rusiei.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, grădinile abia și-au câștigat locul sub cerul basarabean. Timp de trei decenii, începând cu anul 1819, suprafața lor a crescut de doar 1,5 ori (până la 8,7 mii de acri de pământ). Și-a pus amprenta concurența ce o reprezenta cultivarea câmpului, care a absorbit principalele forțe de muncă din rândul sătenilor. Țăranii continuau să crească pomi fructiferi așa cum știau ei: pământul din livezi nu era arat, majoritatea copacilor nu erau sortate. "Puieții de pere și mere erau sădiți în pădurile locale, iar în anul următor, când erau replantați în grădină, erau altoiți și niciodată replantați. Cireșele și prunele erau crescute din fraierii rădăcinii", se spune într-un raport statistic al vremii.
Situația a început să se schimbe la mijlocul secolului, odată cu creșterea cererii de fructe proaspete în orașele rusești extinse, precum și de fructe uscate în guberniile interne ale imperiului.
În Basarabia a fost introdusă irigarea artificială a grădinilor. Această experiență a regiunii a fost chiar studiată de Ministerul Proprietății de Stat pentru diseminare în "grădinile de stat din Novorossiisk". Pe baza rezultatelor generalizării experienței basarabene, ministerul a recomandat construirea "unor rezervoare mari de piatră pentru colectarea apei de ploaie și a zăpezii, pe jumătate închise și suficient de adânci pentru a preveni evaporarea și a permite curățărea".
Școala de pomicultură și-a intensificat eforturile pentru a distribui soiuri de pomi mai bune. Până în 1871, ea a crescut peste 100 de mii de puieți de pomi fructiferi și arbuști. Apariția modei "grădinăritului cultural" a generat o cerere exuberantă pentru aceste produse.
În 1852, în urma studierii rezultatelor experienței străine în uscarea fructelor, în cadrul școlii regionale a fost creat un model inovator al camerei de uscare. Produsele acesteia au primit o medalie de argint la Expoziția de lucrări rurale de la Moscova în același an. Probele de prune uscate, produse de școala basarabeană, au primit cea mai mare notă la Sankt Petersburg. Potrivit modelului de la Chișinău, au început să se construiască uscătoare de fructe în școlile de la Ekaterinoslav și Astrahan.
Câțiva ani mai târziu, experții de la școala basarabeană au dezvoltat un model mai compact și mai ieftin de uscător pentru gospodăriile țărănești. Introducerea acestuia a contribuit la creșterea rapidă a exportului de prune uscate în alte gubernii ale Rusiei.
Ritmul de dezvoltare a grădinăritului basarabean a crescut rapid în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Și-a pus amprenta extinderea ulterioară a pieței de vânzări, formarea rețelelor feroviare, alocarea pământurilor țăranilor.
În anii 1871-1901, numărul pomilor fructiferi din gubernia Basarabia a crescut de 4 ori. Corespondentul revistei rusești "Informații agricole și statistice" a descris starea grădinăritului din Basarabia în 1901 după cum urmează:
"...aproape fiecare țăran are o livadă mică în jurul casei sale, plantată cu pomi fructiferi, iar în cazul proprietarilor de terenuri mai mari, grădinile ating adesea dimensiuni semnificative. Tipul predominant de livezi – de fructe, în special de struguri. În aceste livezi, pomii fructiferi sunt plantați printre tufișurile de struguri, într-un număr relativ mic și joacă un rol secundar. Cu toate acestea, există deseori grădini numai de fructe, exclusiv de diferite soiuri de pomi fructiferi..."
Cele mai mari grădini, unde se foloseau cele mai noi tehnici agricole și de îngrijire a copacilor, au existat pe moșiile magnaților Krupenskii, Kazimir, Leonard și alții. Apropo, foarte curând, ei au devenit reprezentanți influenți ai regiunii în Duma de Stat a Rusiei.
Cererea de fructe era atât de mare încât comercianții cumpărau adesea noile recolte în timp ce copacii erau încă în floare. La mijlocul anilor 80 ai secolului al XIX-lea, gubernia Basarabia a devenit liderul absolut al Imperiului Rus în ceea ce privește producția de fructe uscate. Timp de 30 de ani, din 1875 până în 1904, exportul de fructe din Basarabia pe cale ferată a crescut de 20 (!) de ori și s-a ridicat la peste un milion de puduri. Pentru comparație, în anii 1817-1821 au fost exportate doar 10,6 mii de puduri de fructe. Dar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, produsele erau vândute și prin intermediul industriei de transport maritim în dezvoltare rapidă.
O contribuție importantă la creșterea ofertei de produse basarabene pe piața rusească de fructe a fost adusă de Societatea pe acțiuni a căilor ferate din Sud-Vest. Nu întâmplător șeful acestei întreprinderi a fost elevul gimnaziului de la Chișinău, Serghei Witte. Pentru a nu trimite trenurile "goale" adânc în imperiu, care aduceau pâine în portul din Odesa, la întoarcere ele erau încărcate cu fructe proaspete din guberniile din regiunea Mării Negre și din gubernia Basarabia. Viteza livrărilor a crescut semnificativ, iar tarifele pentru transport erau destul de mici. Orașele metropolitane au apreciat rapid meritele fructelor proaspete basarabene.
Desigur, grădinăritul basarabean a cunoscut la începutul secolului al XX-lea și o serie de probleme acute. Printre acestea: lipsa de pepiniere specializate, de grădinari calificați, de mijloace de combatere a dăunătorilor și a bolilor plantelor, introducerea lentă a irigațiilor artificiale și a tehnologiilor agricole avansate. Toate acestea au afectat negativ productivitatea grădinilor, în special productivitatea grădinilor micilor proprietari.
Cu toate acestea, în ceea ce privește profitabilitatea, grădinăritul a fost una dintre cele mai de succes ramuri ale agriculturii în Basarabia. În ceea ce privește gradul de dezvoltare al acestei industrii, gubernia Basarabia a fost una dintre regiunile de frunte, cedând, în opinia autorităților oficiale, doar Crimeii și împărțind locul doi cu gubernia Podolia.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
