Motociclistul ne-a spus că această cursă i-a adus multă satisfacție și adrenalină și nu îi este frică că ar putea să se prăbușească în apă.
Prietenii tânărului spun că acesta s-a pregătit minuțios pentru a tura motorul motocicletei la maxim.
”E o motocicletă sport, echipată cu șuruburi, luate din construcție, înșurubate în cauciucuri. A înșurubat în cauciucuri să se țină bine pe gheață, altfel nu faci un pas”, susține un prieten de-al motociclistului.
Distracția tânărului însă i-a revoltat pe pescarii care erau pe lacul Ghidighici.
”Nu-i sănătos. - De ce spuneți așa? -E gheață, în mișcare se poate ucide. Îi trebuie tare?! Pe gheață nu se poate”, a declarat un pescar.
”E strașnic. Nu peste tot este înghețat. Când vii cu motocicleta e foarte periculos. Și nu doar cu motocicleta, cu mașina sau alt transport, trebuie să te asiguri, trebuie să știi grosimea gheții. El riscă! Dar sunt chestiile lui și viața lui personală, ce vrea aceea face. Poate este om amfibie, cine știe?!”, a spus alt pescar.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a precizat pentru Sputnik Moldova că salvatorii nu pot aplica amenzi pescarilor sau motocicliștilor care merg pe gheața lacurilor, însă îi avertizează că este prea subțire și ar putea cădea în apă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova