CHIȘINĂU 11 feb - Sputnik. În urma ședinței de joi a Parlamentului, Maia Sandu s-a întâlnit cu fracțiunile parlamentare pentru a discuta acțiunile ulterioare. După mai bine de o oră de discuții, președintele a făcut declarații pentru presă. Ea a precizat că nu va desemna candidatura propusă de majoritatea formalizată, adică pe Mariana Durleșteanu, și a menționat că va înainta din nou candidatura Nataliei Gavrilița, sugerându-i acesteia să-și pregătească din nou programul și echipa.
Maia Sandu a declarat că la Președinție a venit scrisoarea cu semnăturile a 54 de deputați, în care se propune desemnarea fostului ministru al Finanțelor Mariana Durleșteanu la funcția de premier. Șeful statului a precizat că pune la îndoială veridicitatea unor semnături și a refuzat să o înainteze pe Durleșteavu pentru fotoliul de prim-ministru.
Amintim că, în cadrul ședinței de joi a Parlamentului, pentru susținerea candidatului la funcția de prim-ministru propus de Maia Sandu, dar și a echipei de miniștri prezentată de Natalia Gavrilița nu a votat niciun deputat din forul legislativ. Totodată, două fracțiuni au anunțat propriile candidaturi la funcția de premier. Astfel, partidul Socialiștilor cere susținerea deputaților pentru candidatul propus de ei, fostul ministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu.
Platforma „Demnitate și Adevăr” l-a propus pe Andrei Năstase la această funcție. De asemenea, deputatul PSRM Corneliu Furculiță a anunțat formarea unei majorități în Parlament din care fac parte socialiștii, Platforma Pentru Moldova, dar și deputații neafiliați Nichiforciuc, Andronache și Oleinic. Noua majoritate anunțată are 54 de deputați și se numește Platforma Parlamentară pentru Moldova.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova