CHIȘINĂU 10 feb - Sputnik. Ziua de muncă de joi a deputaților va fi una pierdută, consideră liderul PDM, Pavel Filip. Acesta susține că nicio fracțiune nu va vota Guvernul Nataliei Gavrilița, iar toate discursurile de la tribuna Parlamentului vor fi inutile.
„Fracțiunea PDM nu o să voteze mâine Guvernul Gavrilița, dar eu consider că totuși trebuie să existe această responsabilitate politică. Iată toată lumea știe că mâine nu o să fie votat Guvernul. De ce trebuie să parcurgem o zi întreagă cu prezentarea programului? (...) Eu cred că va fi primul Guvern care nu va lia niciun vot în Parlament. Asta o să fie un fel de batjocoră față de cetățenii Republicii Moldova. Este părerea mea personală”, a declarat Pavel Filip în cadrul unei emisiuni televizate.
Amintim că joi, 11 februarie, deputații se vor întruni în ședință pentru a examina candidaturile propuse de Natalia Gavrilița pentru guvernul său.
Precizăm că, anterior, aproape toate fracțiunile au declarat că nu vor susține prin votul lor Guvernul Nataliei Gavrilița.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova