CHIȘINĂU, 5 feb - Sputnik. Partidul Socialiștilor a reiterat poziția sa de a nu vota pentru Natalia Gavrilița în funcția de prim-ministru. Precizarea a fost făcută de liderul socialiștilor, Igor Dodon în tradiționalul live de vineri dimineața. Acesta spune că aceasta este decizia definitivă a partidului, iar PSRM insistă pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.
„Doamna Gavrilița, puteți fi sigură că săptămâna viitoare prim-ministru nu deveniți. Unii s-au pornit prin oraș să-și cumpere costume de miniștri. Nu vă grăbiți. Poate o să vă vină timpul. Săptămâna viitoare poate o să aveți nevoie de aceste costume pentru a veni în Parlament și să răspundeți la întrebările socialiștilor. ”
Acesta mai spune că următoarele discuții privind componența Guvernului ar putea avea loc săptămâna viitoare în ziua de joi sau vineri. Întrebat dacă PSRM ar vota pentru un alt candidat la funția de premier, Dodon a menționat că ar putea fi votat un nou Guvern doar în cazul în care PSRM ar fi reprezentat de acest Guvern.
„Dacă nu este nimic din programul nostru cum putem să votăm un astfel de Guvern? Dacă programul nostru, parțial sau integral se regăsește în noul program de guvernare, dacă va include reprezentanți PSRM sau reprezentanți profesioniști pe care PSRM i-ar susține, atunci are sens să votezi un Guvern”, a mai spus Dodon.
Amintim, președintele Maia sandu a înaintat candidatura Nataliei Gavriliţa pentru funcţia de premier. Până acum, PAS, PPDA, deputatul Octavian Ţîcu şi Partidul Democrat au declarat că nu vor vota Guvernul Gavriliţa. Toate aceste fracțiuni pledează pentru alegeri anticipate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova