Ion Tăbârță spune că, la ora actuală, nu există o claritate privind desemnarea unui nou premier, pentru că președintele Maia Sandu acționează mai degrabă juridic decât politic.
„Doamna președinte nu merge pe desemnarea unei candidaturi pentru că asta va genera alte procese politice. Ea încearcă să identifice anumite soluții juridice, constituționale, ca Parlamentul să fie dizolvat și să nu fie format un nou Guvern. Dacă Curtea Constituțională însă va încerca să interpreteze toate aceste sesizări legate de autodizolvarea Parlamentului, împuternicirile unii Guvern demisionar, vom aluneca pe scenarii periculoase pe care le-am mai avut în 2009- 2010 și care au dus la falimentul politic al AIE –urilor”, a precizat Ion Tăbârță.
Comentatorul politic crede că este periculos să interpretezi Constituția pentru a oferi anumite soluții, iar percepția oamenilor este că se acționează după modul cum o făcea fostul regim oligarhic.
„Președintele trebuie să acționeze în conformitate cu prevederile Constituției, chiar dacă se constată aceste lacune în legislație, dacă vrem să construim un stat de drept. Nu putem spune că președintele încalcă deliberat Constituția, altceva este că ea încerarcă să interpreteze Constituția pentru a identifica soluții juridice care ar duce la dizolvarea Parlamentului”, a mai spus Tăbârță.
Expertul este de părere că în această situație complicată din punct de vedere juridic ar putea fi sesizată Curtea Constituțională, iar președintelui ar putea să-i fie sugerat un termen precis când ar trebui numit un premier.
„Cred că am putea avea o nouă sesizare la CCM, iar deputații o pot face, în care să ne spună în cât timp șeful statului trebuie să desemneze acea candidatură la funcția de prim-ministru”, a precizat Ion Tăbârță.
Deputații PAS insistă pe ideea că Maia Sandu are dreptul să nu desemneze un candidat la funcţia de premier, iar în aşa fel vor fi provocate alegeri parlamentare anticipate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova