Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Atenție: Precizări importante despre examenul de bacalaureat

© Sputnik / Miroslav RotariBacalaureat
Bacalaureat - Sputnik Moldova
Abonare
Cei care vor să susțină examenul național de bacalaureat, în regim de externat, pot depune o cerere în acest sens până în data de 15 februarie. 

CHIȘINĂU 12 ian - Sputnik. Ministerul Educației vine cu unele precizări referitoare la examenul de bacalaureat în regim de externat (examenul de bacalaureat în regim externat se desfăşoară concomitent cu examenul de absolvire în învăţământul liceal). 

Elev - Sputnik Moldova
Societate
Câte școli și grădinițe sunt plasate în carantină: Datele Ministerului Educației
Cei care vor să susțină examenul în regim de externat pot depune o cerere până în data de 15 februarie 2021. Astfel, doritorii trebuie să depună cererea după modelul de aici.

Examenul de bacalaureat în regim externat poate fi susținut de cei care au atins vârsta de 19 ani, sunt absolvenți ai școlilor medii sau a celor profesionale, absolvenții colegiilor și studenții din universități care au fost admiși la studii în baza atestatului de la școală. Cei care vor fi înscriși pentru a susține examenul de bacalaureat în regim de externat vor trebui să susțină probele de diferență de program, pentru certificarea gradului de însuşire a materiei la toate discipline din cadrul planului liceal, la profilul real sau umanist. 

Pentru a depune dosarul este nevoie de următoarele acte: copia buletinului de identitate, copia certificatului de căsătorie (în caz de schimbare a numelui de familie), copia atestatului de studii medii de cultură generală, certificat de confirmare a studiilor din instituţia care a eliberat documentul și situaţia academică în original eliberată de instituţia de învăţământ (pentru persoanele care au studiat sau studiază în instituţii de învăţământ vocaţional/tehnic (colegii) şi de învăţământ superior). 

Totodată, Ministerul Educației anunță că dosarul cu toate actele necesare poate fi depus la sediul Ministerului (intrarea în Casa Guvernului din str. Bănulescu-Bodoni, cutia poştală a ministerului) sau poate fi transmis prin Poșta Moldovei la adresa: mun. Chișinău, str. Piața Marii Adunări Naţionale 1, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării /Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare.

Cei care au întrebări suplimentare pot suna la numerele de telefon: (022)232402; (022)233282.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0