Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Polița de asigurare: Important pentru cei care se asigură individual

© Sputnik / Mihai CarausPolița de asigurare
Polița de asigurare - Sputnik Moldova
Abonare
Compania Națională de Asigurări în Medicină dă startul perioadei de achitare a polițelor de asigurare în sumă fixă.

CHIȘINĂU, 28 dec – Sputnik. De astăzi, persoanele care se asigură individual pot să achite prima de asigurare de asistență medicală în sumă fixă pentru anul care vine. Compania Națională de Asigurări în Medicină informează că și în acest an, cei care vor procura polița până la data de 31 martie vor beneficia de reduceri. Așadar, cetățenii vor putea achita mai puțin cu 50%, 60% sau 75% din valoarea integrală a primei de asigurare, care a rămas neschimbată - 4056 de lei. De cea mai mare reducere beneficiază proprietarii de teren agricol. Aceștia vor achita doar 1014 lei, adică doar 25% din mărimea primei de asigurare.

De o reducere de 60% au parte persoanele fizice care desfășoară activitate independentă în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor. Aceștia vor achita 1 622,40 de lei.

Медицинский полис - Sputnik Moldova
Societate
Cât va costa polița de asigurare medicală în anul 2021

Fondatorii de întreprindere individuală, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, alți cetățeni care nu sunt angajați şi nu sunt asiguraţi de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova vor achita 2 028 de lei, ceea ce reprezintă 50% din prima de asigurare medicală.

Din categoria de persoane care vor trebuie să achite suma integrală a primei de asigurare medicală fac parte mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege, dar și persoanele neangajate care exercită independent profesiunea de medic de familie.

Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de CNAM din data achitării primei AOAM în sumă fixă, însă nu mai devreme de 1 ianuarie şi este valabil până pe 31 decembrie 2021. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0