CHIȘINĂU 16 dec - Sputnik. Cu 56 de voturi, deputații au votat abrogarea legii miliardului. Lege ce prevede ca cetățenii Republicii Moldova să întoarcă banii pentru miliardul furat.
Resursele financiare din acest proiect urmează să fie direcționate pentru subvenționarea agricultorilor.
„Nu cetățenii trebuie să plătească pentru alții și pentru cei care au participat la fărădelegi. Fracțiunea socialiștilor va vota cu două mâini, vom face tot posibilul ca bugetul să nu fie vulnerabil în fața sistemului fraudulos. Banii aceștia care vor fi identificați să meargă pentru subsidii în agricultură”, a menționat deputatul socialist Vlad Bătrîncea.
Autorii inițiativei legislative au propus ca banii care urmau să fie alocați pentru recuperarea datoriilor celor trei bănci să fie alocați pentru susținerea agricultorilor.
Potrivit proiectului, Guvernul, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, va elabora și va propune măsurile necesare pentru soluționarea problemei datoriei băncilor ”Banca de Economii”, ”Banca Socială” și ”Unibank” față de Banca Națională a Moldovei.
Amintim că în prezent, în parlament sunt 56 de deputați. Membrii fracțiunilor PAS, PPDA și PDM au părăsit sala ședinței după ce au înaintat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Deputații au menționat că nu vor să participe la ședința unde vor fi examinate și votate proiecte de legi „toxice” care nu vin în folosul cetățenilor.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova