CHIȘINĂU 4 dec - Sputnik. De la începutul acestei săptămâni, 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor după ce s-au intoxicat. Datele Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) arată că în doar două zile, în intervalul 30 noiembrie - 1 decembrie, au fost înregistrate zece intoxicații cu medicamente, dintre care două cazuri în rândul copiilor. Pacienții aveau vârste cuprinse între 1 și 82 de ani.
CNAMUP mai anunță că în data de 30 noiembrie o femeie de 72 de ani din raionul Briceni a suportat un șoc anafilactic în urma administrării unor medicamente. După acordarea asistenței medicale de urgență, pacienta a fost transportată la spital pentru tratamentul corespunzător.
În acest sens, specialiștii îndeamnă oamenii să nu administreze medicamente expirate, să consume preparatele doar la indicația medicului sau a farmacistului și să nu le lase la îndemâna copiilor.
Datele CNAMUP mai arată că în ultimele 48 de ore peste 4 400 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de urgență. În instituțiile spitalicești din țară au fost transportați 1 549 pacienți pentru investigații și tratament.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova