Introducerea trupelor turce în Azerbaidjan, sub pretextul misiunii de pace, reflectă dorința autorităților de la Ankara de a-și extinde influența politico-militară în Caucazul de Sud și regiunea Caspică, de a consolida pozițiile Turciei pe arena internațională. Pentru realizarea unor asemenea sarcini este nevoie de mai mulți ani. Observăm o nouă etapă a extinderii într-o manieră orientală a prezenței NATO în spațiul post-sovietic.
Pe 21 noiembrie, ministrul Apărării Naționale al Turciei, Hulusi Akar, a declarat că trupele terestre ale țării și-au încheiat pregătirile și în curând vor fi redislocate în Azerbaidjan cu ajutorul forțelor aeriene ale țării.
Oficialul militar a mai vorbit și despre “calitatea de lider a Turciei pe arena internațională”, în drum spre care “forțele armate trec prin cea mai tensionată perioadă din istoria republicii”.
Numărul și componența calitativă a contingentului turc în Azerbaidjan rămân deocamdată o mare taină. A se menționa că unități ale armatei Turciei sunt prezente permanent în Azerbaidjan, în cadrul cooperării militare și tehnico-militare între Ankara și Baku. Expedierea unui nou grup de ofițeri pentru activitățile în cadrul centrului ruso-turc de control asupra regimului de încetare a focului în Karabahul de Munte nu necesită un decret prezidențial sau dezbateri în Parlamentul turc.
Pe 11 noiembrie, Ankara și Moscova au semnat un memorandum cu privire la centrul de control asupra armistițiului în Karabahul de Munte, iar documentul nu prevede crearea unor forțe comune de menținere a păcii. Cu toate acestea, președinții Azerbaidjanului și Turciei, Ilham Aliev și Recep Tayyip Erdogan, au vorbit în mai multe rânduri despre “o misiune comună de pace”, cu participarea trupelor turce.
Evident, cererea insistentă a Moscovei de a nu introduce într-o zonă fierbinte forțe armate turce a fost ignorată la Ankara și Baku. Se pare că forțele terestre ale Turciei pe teritoriul azer se pregătesc de cu totul altceva decât o cooperare cu Rusia în cadrul centrului de monitorizare format din câțiva zeci de specialiști.
Arbitrajul succesului
Turcia nu are niciun fel de raționamente de ordin strategic de a iniția un conflict de proporții cu Rusia în Caucazul de Sud (succesul ar fi puțin probabil, iar niște consecințe extrem de negative pentru Ankara sunt garantate). Mult mai eficientă și sigură este pătrunderea în regiune sub pretextul unei cooperări tehnico-militare cu Azerbaidjan sau sub steagul unei “misiuni de pace”. Pe de altă parte, sprijinul din partea Baku ar fi o răsplată pentru ajutorul oferit de turci în conflictul armat din Karabah, cu o miză în viitor.
Acțiunile forțelor turcești în Karabahul de Munte nu sunt prevăzute în niciun acord, inclusiv cel trilateral (Azerbaidjan, Armenia, Rusia). Prezența militarilor turci în Azerbaidjan a fost instituționalizată juridic post factum deoarece, conform datelor experților militari din Rusia, de la începutul lunii septembrie, pe teritoriul azer erau prezenți peste 1500 de militari turci. În calitate de consilieri, generalii turci și ofițerii acționau de-a lungul întregii verticale a conducerii militare – de la Statul Major al armatei azere, până la regimente. Susținerea militară fățișă a părții azere de către Ankara nu îi permite armatei turce să pretindă la rolul de pacificator în Karabah sau să participe la o patrulare comună a liniei de separare. Însă sunt posibile anumite variante.
Turcia și-ar dori să-și consolideze prezența în Azerbaidjan. Trupele turce se pot afla ani la rândul pe teritoriul azer în baza unor acordul bilaterale. Acest lucru nu încalcă normele dreptului internațional, însă nu asigură pacea. Odată ce nicio țară din lume nu a recunoscut autoproclamata republică Karabah, Baku și Ankara și-ar putea crea iluzii unei libertăți totale de acțiune în raport cu populația armeană din Karabahul de Munte. Ministerul Afacerilor Externe al Turciei a făcut recent declarații cu privire la niște unități de observare suplimentare în anumite locuri. Provoacă îngrijorări informațiile cu privire la evacuarea din Azerbaidjan a unor insurgenți pro-turci sirieni. Într-o astfel de situație este important că “arbitrajul succesului fraților azeri” (expresia ministrului Hulusi Akar) să nu se transforme într-o beție provocată de succes.
Tabloul viitorului
Ankara are niște planuri globale a edificării unei “lumi turce”. În viitor, nu este exclusă proiectarea intereselor și forțelor turce în afara Azerbaidjanului – în regiunea Caspică și statele din Asia Centrală.
Dispunând de forțe destul de impunătoare – 355 mii de militari, peste 2600 de tancuri, 270 de avioane de luptă multirol F-16 și locul 11 în clasamentul mondial Global Firepower, Turcia își sporește propria producție de avioane, drone, rachete, tancuri. În ultimul un deceniu și jumătate, numărul întreprinderilor turce în domeniul apărării a crescut de la 56 la 1500, guvernul gestionează programe ale industriei de apărare în valoare de peste 75 de miliarde de dolari. Ankara achiziționează multe arme străine. Bugetul pentru apărare al Republicii Turce constituie peste 18 miliarde de dolari – aproximativ 13 la sută din bugetul anului 2020.
Turcia își utilizează activ instrumentele militare în nordul Siriei, în Libia. În ciuda intereselor altor state, pretinde la segmente importante ale Mării Mediterane (extracția de hidrocarburi). În acest fel, Azerbaidjanul (care dispune de rezerve importante de petrol) devine un cap de pod pentru dezvoltarea de către Turcia a unei politici externe expansionist și agresive. Situația legată de această “înfrățire” este periculoasă și prin faptul că în spatele turcilor se află NATO, care susține tacit aceste pretenții ale lui Erdogan în orice punct geografic.
Pacificatorii ruși restabilesc pacea și ordinea în Karabahul de Munte, iar Turcia încearcă să creeze în Azerbaidjan o anumită infrastructură militară și își arogă dreptul de a se implica militar în regiunea Caucazului de Sud. Proiectul Karabah al Ankarei este împiedicat doar de logistică. Azerbaidjanul și Turcia dispun de un segment mic al frontierei terestre comune, între provincia turcă Iğdır și Republica Autonomă Naxcivan, destul de izolată de restul Azerbaidjanului. Transferul de trupe, arme și provizii cu ajutorul avioanelor forțelor aeriene (destul de costisitor) trebuie coordonat cu Armenia, Georgia (cea mai probabilă rută) sau Iranul. În orice configurație geopolitică, Turcia va fi nevoită să ia în considerare pozițiile solide ale Rusiei – în Caucaz și Orientul Mijlociu.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
