Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Diabetul zaharat: De ce se răspândește în rândul tinerilor

© Sputnik / Mihai CarausМикрофон в студии радио Sputnik
Микрофон в студии радио Sputnik - Sputnik Moldova
Abonare
Numărul bolnavilor de diabet zaharat crește de la un an la altul. Îngrijorător este faptul că maladia devine tot mai răspândită și în rândul tinerilor. Despre cauzele și metodele de prevenire am aflat de la medicul Iurie Cușnir.
Diabetul zaharat: De ce se răspândește în rândul tinerilor

În ultimul timp, diabetul zaharat a devenit o maladie frecvent întâlnită. Cândva boala se întâlnea doar la 1 procent din populație, iar acum 8-10 procente de oameni din întreaga lume suferă de această boală severă, susține medicul Iurie Cușnir.

Diabetul este una dintre maladii, declanșate din cauza alimentației nesănătoase, mai spune specialistul. Alimentele bogate în grăsimi și consumate în exces, perturbă sistemul metabolic al organismului, iar ca urmare, apar boli ce provoacă invaliditate și decese premature.

"O alimentație neechilibrată, bogată în grăsimi, dulciurile, lactatele – toate acestea consumate în exces pot duce la apariția diabetului zaharat", a semnalat medicul.

O altă cauză ar putea fi obezitatea. Potrivit lui Iurie Cușnir, copiii supraponderali, la maturitate peste 75-80 la sută vor avea glicemie ridicată.

De asemenea stresul, fumatul, alcoolul, sedentarismul sunt printre principalii factori ai apariției diabetului. Cel mai grav este că tot mai mulți tineri adoptă un mod de viață necorespunzător, iar consecințele sunt foarte severe. Cert este că diabetul zaharat poate fi prevenit prin adoptarea unor comportamente sănătoase.

Luminița Suveică - Sputnik Moldova
Medic: Bolile netransmisibile pot fi prevenite – iată cum
"Regula de bază este respectarea alimentației sănătoase, practicarea activităților fizice cel puțin 30 de minute pe zi, evitarea stărilor de stres, un climat psihologic pozitiv acasă și la serviciu. De asemenea, o dată pe an trebuie să efectuați măsurarea glicemiei în sânge", a remarcat interlocutorul.

În Republica Moldova, peste 100 de mii de persoane suferă de diabet zaharat. Diabetul zaharat de tip 1 constituie 15-20 de procente din numărul total de bolnavi, aproximativ 20.000 de oameni insulino-dependenți, iar 80.000 sunt depistați cu diabet de tipul 2.

La nivel mondial, 371 de milioane de oameni suferă de diabet zaharat, iar alte 280 de milioane de oameni au un risc eminent de îmbolnăvire. Către anul 2030, numărul persoanelor cu diabet zaharat va constitui jumătate de miliard, susțin specialiștii.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0