CHIȘINĂU, 19 nov - Sputnik. O moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, Pavel Voicu, a fost depusă de deputații Platformei DA. Moțiunea, prezentată de la tribuna centrală a Parlamentului de deputatul Dinu Plângău, a fost transmisă Biroului Permanent al Parlamentului și urmează să fie inclusă pe agenda ședinței de mâine.
În moțiune, ministrului de Interne i se cere prezentarea unui raport de activitate a MAI, mai ales în ceea ce privește „acțiunile din zona de securitate” de pe Nistru, „asigurarea securității cetățenilor, acțiuni pentru ordinea publică”.
Între altele, Platforma DA îi reproșează ministrului Pavel Voicu gestionarea ineficientă a combaterii grupărilor infracționale și a situației vizând „grupurile paramilitare din regiunea transnistreană și asigurarea securității cetățenilor”.
Parlamentul s-a întrunit astăzi în ședință după o pauză de aproximativ două luni. Pe agendă sunt trecute peste 20 de proiecte de lege și hotărâri. Mai multe proiecte vizează sfera socială - fondurile de pensii facultative, modificări la legea cu privire la ocrotirea sănătății, la legea cu privire la supravegherea de stat a sănătății publice.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova