Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Primakov: Cum se va constitui cooperarea Rusiei cu preşedintele Maia Sandu

© Sputnik / Алексей Даничев / Accesați arhiva multimediaЕвгений Примаков
Евгений Примаков - Sputnik Moldova
Abonare
Şeful ”Rossotrudnicestvo”, Evgheni Primakov, a punctat principalele direcții în care se va dezvolta interacțiunea acestei organizații cu conducerea Moldovei și organizațiile neguvernamentale care activează în țară.

CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. Felicitările oficiale i-au fost transmise președintelui nou ales Maia Sandu, în continuare urmează să fie pus la punct modul în care vom conlucra cu ea și administrația sa, a declarat Evgheni Primakov în studioul radio Sputnik.

”Sperăm că vom avea relații adecvate, că viitoarea conducere va aprecia adecvat importanța legăturilor economice cu Rusia”, a subliniat el.

Potrivit șefului ”Rossotrudnicestvo”, în Rusia s-au făcut auzite mai multe declarații despre cotitura prooccidentală a noului președinte al Moldovei Maia Sandu. Însă Primakov a atras atenția asupra faptului că nimeni în această situație nu va pune în fața conducerii moldovenești chestiunea ”ori-ori”, obligând-o să aleagă între Rusia și Uniunea Europeană.

Брифинг М. Санду в Кишиневе - Sputnik Moldova
Maia Sandu, dușman al Rusiei sau președinte practic? - ce spun experții ruși

”Aici este important să înțelegem că dacă vom edifica relațiile noastre reciproce, și aici nu vorbim doar de Moldova, pe comunicarea exclusiv cu autoritățile, cu liderii, cu structurile de conducere, vom depinde întotdeauna de cel care se află în fruntea acestei puteri în momentul de față”, a adăugat interlocutorul.

Primakov a calificat situația din Moldova drept una ”nu prea sigură” și a comparat-o cu perioada în care Rusia oferea reduceri la gaze și credite fostei conduceri a Ucrainei, iar apoi acolo au avut loc binecunoscutele evenimente.

”Una dintre principalele noastre sarcini este constituirea unor legături de colaborare prietenești cu sectorul nonguvernamental din Moldova. Acestea pot fi proiecte în domeniul ecologiei, culturii, crearea unor platforme informative de dialog”, a mai menționat șeful ”Rossotrudnicestvo”. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0