Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sandu: Voi demara negocieri cu fracțiunile parlamentare

© Inquam Photos / Octav GaneaMaia Sandu
Maia Sandu - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, anunță când va demara negocieri politice și cu cine le va purta.

CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că va demara negocieri cu fracțiunile parlamentare după validarea alegerilor și învestirea sa în funcție. 

„Voi demara o serie de consultări cu fracțiunile parlamentare pentru a găsi soluții urgente la problemele urgente ale cetățenilor”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă. 

Maia Sandu - Sputnik Moldova
Maia Sandu - mesaj către cetățeni: Voi ați învins!

Printre prioritățile menționate de Sandu se numără „oprirea furtului banului public, oprirea schemelor de corupție și atragerea resurselor pentru ca economia Moldovei să prospere”. 

Sandu mai spune că va lucra pentru a proteja antreprenorii, exporturile moldovenești. De asemenea, aceasta afirmă că va insista ca resursele statului să fie redirecționate pentru susținerea cetățenilor cel mai grav afectați de criză, cum ar fi pensionarii, persoanele care și-au pierdut locurile de muncă, familiile nevoiașe. 

De precizat este că în această dimineață și președintele în exercițiu, Igor Dodon, a anunțat că va iniția discuții cu fracțiunea PAS, dar și cu alte fracțiuni și grupuri parlamentare, pentru a stabili ce proiecte de lege trebuie votate în timpul apropiat. Acesta a anunțat că astăzi urmează să se întâlnească cu fracțiunea PSRM.

Mandatul de președinte al lui Igor Dodon expiră în data de 23 decembrie, atunci când se împlinesc patru ani de la învestirea sa în funcție. Datele preliminare ale CEC arată că Maia Sandu a acumulat 57.75% din voturi, iar Igor Dodon - 42.25%. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0