Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Calendar Ortodox: Sfinții Cosma și Damian - modele pentru medicii de azi

© SputnikIcoana sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian
Icoana sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian - Sputnik Moldova
Abonare
Biserica Ortodoxă îi cinstește astăzi pe cei care sunt cunoscuți ca patronii spirituali ai medicilor, sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian.

CHIȘINĂU, 14 nov — Sputnik. Biserica îi pomenește pe 14 noiembrie pe Sfinții Cosma și Damian, cunoscuți și ca sfinții doctori fără de arginți. Acești doi sfinți sunt adevărate modele de medici, întrucât erau iubitori de oameni și neiubitori de arginți, tămăduind fără a pretinde vreo sumă de bani sau vreun alt fel de plată. Cu atât mai mul acum, când lumea se confruntă cu această perioadă de grea încercare și pentru medici, sfinții Cosma și Damian trebuie să fie modele de jertfire și dăruire pentru aproapele, dar și de speranța câștigării vieții veșnice.

Viața sfinților Cosma și Damian

Sfinții Cosma și Damian, frați după trup, s-au născut în Roma și au trăit în secolul al IV-lea. Ei au fost crescuți în buna credință creștinească de către mama lor Teodota.

Tatăl lor era păgân, iar mama lor, Teodota, era creștină. Rămasă văduvă, mama i-a învățat pe frații Cosma și Damian să-și iubească aproapele. Au studiat la școli vestite și au devenit doctori iscusiți, vindecând oameni și animale, fără să primească plată pentru munca lor. Singura lor plată era ca cel tămăduit să creadă în Hristos, de la Care venea tămăduirea, scrie basilica.ro.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, frescă - Sputnik Moldova
Calendar Ortodox 2020: Cele mai importante sărbători din luna noiembrie

Pe lângă darul vindecărilor, făceau bine tuturor deoarece își vindeau averile moștenite și le împărțeau săracilor, hrăneau pe cei flămânzi, îmbrăcau pe cei goi, și tot felul de milă și de îndurare arătau spre cei săraci și lipsiți.

Atunci când îi vindecau pe cei bolnavi le spuneau acestora: „Noi numai mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să facem, ci pe toate le lucrează tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unuia adevăratului Dumnezeu, întru Care de veți crede cu neîndoire, îndată sănătoși veți fi„. Și aceia crezând, câștigau sănătate. Și așa în toate zilele întorcându-se mulți de la păgânătatea închinării de idoli, se apropiau de Hristos.

Săvârșind multe minuni în numele lui Dumnezeu li s-a dus vestea în toată zona. Mergând în satul natal, au fost primiți cu bucurie deoarece locuitorii de aici au auzit de minunile și tămăduirile făcute de acești sfinți, în numele lui Dumnezeu. În acest sat se afla un doctor de la care sfinții Cosma și Damian au învățat știința medicinii, însă văzând slava de care se bucurau cei doi acesta a căzut în păcatul invidiei fapt pentru care i-a chemat să strângă împreună plante medicinale și, fiind în loc pustiu, i-a ucis. Astfel cei doi au primit moarte mucenicească.

Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre, nu numai meşteşugul doctorilor aţi învăţat, ci mai ales har neîmpuţinat al tămăduirii tuturor bolilor aţi primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, şi pe noi, care cădem înaintea cinstitei icoanei voastre, degrab auziţi-ne. Pe copiii care cer ajutorul vostru la învăţătură povăţuiţi-i cu rugăciunile voastre, ca, râvnind vieţuirii voastre, să afle nu numai cele pământeşti, ci mai ales să sporească în cucernicie şi în credinţa cea dreaptă.

Monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt - Sputnik Moldova
Calendar Ortodox: Ștefan cel Mare și Sfânt - modelul conducătorului creștin

Celor ce zac de boală şi s-au deznădăjduit de ajutorul omenesc, dar aleargă la voi cu credinţă fierbinte şi rugăciune osârdnică, tămăduire dăruiţi-le cu cercetarea voastră cea milostivă şi de minuni făcătoare; aşijderea şi pe cei ce din pricina bolilor grele au căzut în trândăvire, în puţinătate de suflet şi în cârtire, cu harul cel dat vouă de Dumnezeu întăriţi-i în răbdare şi îndrumaţi-i ca să priceapă sfânta şi desăvârşita voie a lui Dumnezeu în ce ne priveşte şi să se facă părtaşi ai harului mântuitor al lui Dumnezeu.

Pe toţi cei ce aleargă la voi cu osârdie ocrotiţi-i de bolile cele crunte, şi apăraţi-i de moartea năprasnică, şi cu puternica voastră mijlocire înaintea lui Dumnezeu păziţi-i neclintiţi în dreapta credinţă şi ajutaţi-i în sporirea duhovnicească, ca împreună cu voi să se învrednicească în veacul ce va să vină a lăuda şi a slăvi numele cel preasfânt şi de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0