CHIȘINĂU, 11 nov - Sputnik. Veste bună pentru veterani. Guvernul a decis majorarea alocațiilor lunare cu 200 de lei. De aceste indemnizații vor beneficia peste 26 300 de persoane. Este vorba despre participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea independenței Republicii Moldova, precum și despre cei ce au luptat în Afganistan și pe teritoriile altor state.
Totodată, și persoanele cu dizabilități de pe urma războiului, ca urmare a avariei de la Cernobîl și cele decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, vor beneficia de o alocație majorată cu 100 de lei.
În cadrul ședinței Guvernului, premierul Ion Chicu a menționat că aceste majorări sunt binevenite și că trebuiau făcute mult mai devreme. Prim-ministrul a rugat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, să promoveze cât mai rapid proiectul de lege în Parlament, ca din 1 ianuarie 2021 toți veteranii să poată beneficia de majorări.
Totodată, proiectul prezentat prevede și acordarea dreptului la alocație lunară persoanelor antrenate de organele puterii locale la strângerea muniţiilor şi a tehnicii militare, la deminarea teritoriului şi a obiectelor în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, în voloare de 700 lei.
Potrivit ministrului Viorica Dumbrăveanu, pentru majorările propuse vor fi necesare 67 de milioane de lei, bani prevăzuți în bugetul de stat pentru 2021.
Amintim că anul trecut, alocațiile pentru veteranii de război erau de 100 de lei, iar din 1 ianuarie 2020, acestea s-au majorat până la 300 de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova