În cadrul emisiunii "Sport", Radu Rebeja a dezvăluit că după lungi discuții cu colegii, simpatizanții și amatorii fotbalului s-a decis să candideze la funcția de președinte a FMF. Alegerile se vor desfășura în luna ianuarie 2021.
"De fapt, nu am renunțat niciodată la fotbal. Chiar dacă am avut alte activități, întotdeauna am investit în acest domeniu. Anul trecut am lansat și o Academie de Fotbal. Această funcție trebuie să fie deținută în primul rând de o persoană care cunoaște din interior cum stau lucrurile și simte ce înseamnă fotbalul", a declarat Radu Rebeja.
Potrivit lui, actualmente fotbalul nostru parcurge cea mai proastă și grea perioadă de la crearea FMF. Acest lucru se reflectă și în rezultatele echipelor de fotbal, susține Rebeja.
"Fotbalul necesită o schimbare radicală. S-au făcut lucruri frumoase, dar este nevoie de a consolida toate forțele oamenilor. Anterior, fotbalul nu avea nevoie de publicitate, iar acum situația este foarte delicată", a subliniat invitatul.
Ce schimbări ar putea urma în fotbalul moldovenesc în cazul în care Radu Rebeja va fi ales la cârma FMF aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova