Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Video: Problema semințelor – ce a promis Ion Chicu 

© AP Photo / Matt RourkePorumb
Porumb - Sputnik Moldova
Abonare
Premierul Ion Chicu a promis astăzi că Guvernul va avea printre priorități revigorarea sectorului semincer, astfel încât să avem semințe de calitate pentru uz intern, dar și pentru export.

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. De mulți ani specialiștii bat alarma că sectorul semincer al Republicii Moldova trebuie revigorat. Prim-ministrul Ion Chicu a promis că această problemă va fi o prioritate pe agenda Guvernului.

Șeful Executivului a efectuat astăzi o vizită de lucru la Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”, împreună cu ministrul Agriculturii, Ion Perju, unde a discutat cu cercetătorii și colaboratorii instituției.

Printre problemele relatate de angajații institutului se numără lipsa unui frigider pentru a menține fondul genetic, dar și colecțiile importante ale institutului.

De asemenea, institutul are nevoie de un sistem modern de irigare, de dotarea laboratorului cu utilaj modern.

„Restabilirea ramurei semincere este o prioritate pentru noi, un patrimoniu care trebuie dezvoltat. Continuăm să exportăm semințe pe unele piețe tradiționale, însă este necesar să sporim aceste capacități. Vom revedea Regulamentul privind subvenționarea în agricultură, astfel încât producerea de semințe să fie susținută de stat. Vom consolida baza tehnico-materială a Institutului din Porumbeni”, a promis premierul Ion Chicu.

În cadrul vizitei, șeful Guvernului și reprezentanții institutului au discutat și despre necesitatea de a opri „exodul” tinerilor cercetători din domeniu.

„Este necesar de susținut cadrele tinere și aici o să modificăm hotărârea de Guvern, ca să aplicăm și pentru tinerii cercetători acele măsuri care le aplicăm pentru pedagogi și medici privind indemnizația de 120 mii de lei”, a menționat premierul Ion Chicu, potrivit unui comuniat de presă oficial.

Porumbul – singura cultură agricolă ce conține aur

Potrtivit administrației întreprinderii, Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” a elaborat în ultimii ani 73 de specii noi de hibrizi, 49 dintre care au fost incluse în registrele oficiale de stat.

„Hibrizii pe care îi producem sunt destul de toleranți la secetă, de aceea se bucură de succes la producătorii autohtoni. Porumbul este singura cultură agricolă care conține aur - ceea ce creștem aici este o bogăție în tot sensul cuvântului, care ne asigură securitatea alimentară a statului”, a menționat directorul institutului, Anatol Spivarenco, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.  

Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” produce anual 120-150 de tone de forme parentale, din care se obțin vreo 4.000 de tone de semințe.

Aproximativ 50% din cantitățile de semințe rămân pe piața internă, iar restul sunt exportate în Belarus, Rusia și Kazahstan.

În cadrul Institutului de la Porumbeni activează acum 120 de specialiști, dintre care 25 sunt cercetători științifici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0