CHIȘINĂU, 21 oct - Sputnik. Serviciului Fiscal de Stat a anunțat că pe parcursul a nouă luni ale anului curent (ianuarie-septembrie) au fost identificate 312 persoane fizice care dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără a fi înregistrate conform legislației. Acestea au fost obligate să achite la buget: plăți de bază în valoare de 163 de mii de lei, penalități – 5,8 mii de lei și amenzi – 47,5 mii de lei.
Suma impozitului pe venit trebuie să fie achitat cel târziu în data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Plata impozitului poate fi efectuată în orice bancă comercială, oficiu poștal al Republicii Moldova sau pe portalul Guvernamental de plăți electronice Mpay (https://mpay.gov.md/Services/Service/VEN01).
Serviciului Fiscal de Stat anunță că angajații acestuia continuă să desfășoare cu regularitate acțiuni de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice care oferă în chirie bunuri imobile. Astfel, pe parcursul a nouă luni ale anului curent (ianuarie-septembrie) au fost înregistrate 9411 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Contractele au fost înregistrate la Direcțiile Deservire Fiscală din teritoriul în care sunt amplasate.
Totodată, pe parcursul lunii septembrie 2020, SFS a continuat acțiunile de conformare și verificare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile. Ca rezultat, în perioada menționată au fost înregistrate la SFS 3 218 contracte de locațiune/chirie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova