CHIȘINĂU, 12 oct - Sputnik. Prim-ministrul Ion Chicu a condus o ședință de lucru în cadrul căreia au fost readuse în discuție cazurile de răpire și privare de libertate a celor patru cetățeni moldoveni de către structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană.
Reamintim că doar două persoane din cele patru se regăsesc la domiciliul lor din stânga Nistrului.
În data de 9 octombrie curent, în cadrul reuniunii Consiliul Permanent al OSCE de la Viena, Republica Moldova a prezentat situația deteriorării drepturilor omului în legătură cu situațiile recente, iar mai multe state-membre ale organizației au condamnat cu vehemență impedimentele în libera circulație și abuzurile în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Autoritățile competente ale statului depun eforturi pentru soluționarea acestui caz.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova