Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ce produse alimentare s-au scumpit în Moldova

© Sputnik / Mihai CarausЦентральный рынок
Центральный рынок - Sputnik Moldova
Abonare
Produsele alimentare s-au scumpit cu 6% în luna septembrie, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Fructele și legume proaspete de sezon s-au ieftinit.

CHIȘINĂU, 11 oct - Sputnik. Rata anuală a inflației (pentru ultimele 12 luni) a fost de 2,32% în septembrie 2020, iar produsele alimentare s-au scumpit pe parcursul lunii trecute cu aproape 6% (5,91%).

Перец - Sputnik Moldova
Intermediarii au un profit mai mare: Necazul unui fermier

Cu mai puțin de un procent (0,68%) au crescut în septembrie tarifele la serviciile prestate populaţiei. Prețurile produselor nealimentare, dimpotrivă, s-au redus cu 0,39%, se arată într-un raport al Biroului Național de Statistică (BNS).

„În perioada de raport au fost înregistrate reduceri de preț la serviciile de turism peste hotarele țării – cu 10,3% și la serviciile pentru energie electrică – cu 1,7%”, potrivit BNS.

Pe de altă parte, preţurile medii de consum s-au redus cu 0,26% în septembrie față de luna august a acestui an. Comparativ cu august 2019, prețurile medii de consum au crescut însă cu 0,85% în septembrie 2020.

În septembrie, față de august, au fost înregistrate creşteri de preţuri la următoarele produse alimentare: fructe de livadă sâmburoase – cu 11,8%, ulei de floarea soarelui – cu 2,6%, carne de porc – cu 1,5%, carne de oi – cu 1,1%, ouă de găină și leguminoase – cu câte 1%, lapte și produse lactate – cu 0,7% , mierea de albine – cu 0,6%.

Economie, PIB, valută - Sputnik Moldova
Record istoric: Ce rezerve valutare are BNM acum

Totodată, au scăzut preţurile la unele fructe proaspete, în medie cu 4,9%. Strugurii s-au ieftinit cu 19,3%, fructele de livadă sămânțoase – cu 12,5%, fructele exotice – cu 4%, citricele – cu 2,2%.

Legumele proaspete s-au ieftinit în medie cu 4,8%. Morcovii s-au ieftinit cu 14,2%, varza – cu 9,4%, usturoiul – cu 7,1%, tomatele – cu 7%, vinetele – cu 6,2%, castraveții – cu 4,1%, pepenii verzi și galbeni – cu 3,4%,  sfecla roșie – cu 3,1%, dovleceii – cu 2,7%, ardeii grași – cu 2,6%, ceapa uscată – cu 1,9%, cartofii – cu 3,3%.

A scăzut și prețul crupelor cu 0,6%, iar al făinei de grâu – cu 0,4%.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0