CHIȘINĂU, 30 sept – Sputnik. Pentru că intrăm degrabă în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, mulți s-au întrebat dacă introducerea codurilor pandemice separat pe raioane și municipii, în funcție de situația epidemică din regiunea respectivă, au legătură cu desfășurarea scrutinului.
I-am solicitat pe trei analiști politici – Corneliu Ciurea, Roman Mihăeș și Victor Nichituș - să ofere Sputnik un răspuns la această întrebare.
Niciun interlocutor n-a întrezărit o legătură directă sau intenționată între cele două evenimente. Unul dintre ei a sesizat „semnalul” că autoritățile nu doresc amânarea scrutinului și a admis că noul mecanism va fi benefic și pentru organizarea alegerilor. În general, analiștii politici cu care am discutat au apreciat că noul mecanism de atribuire a codurilor de COVID-19 separat pe unitățile administrativ-teritoriale pare a fi o decizie logică, justificată și bună.
Analistul politic Corneliu Ciurea a fost de părere că instituirea noului mecanism ar transmite, totuși, un semnal: „actuala putere nu vrea amânarea alegerilor prezidențiale și este destul de optimistă cu privire la rezultat”.
„Mecanismul de combatere a pandemiei la nivelul raioanelor pare să fie mai eficient și mai flexibil decât cel pe țară. În același timp, probabil, el va permite desfășurarea alegerilor fără a recurge la amânări. Asemenea acțiuni denotă faptul că actuala putere nu vrea amânarea alegerilor prezidențiale și este destul de optimistă cu privire la rezultat”, a comentat pentru Sputnik Corneliu Ciurea.
„Diferențierea pe raioane” la instituirea alertelor pandemice a fost o „măsură necesară” și în opinia analistului politic Roman Mihăeș, care a evitat să facă o legătură directă între adoptarea noului mecanism de instituire a codurilor și alegeri.
„Referitor la diferențierea pe raioane, e necesară măsura, căci situația diferă. Vedem că avem multe cazuri și măsurile restrictive reinstalate sunt corecte. Dar să nu se exagereze. Este important să funcționeze serviciile medicale, economia și comerțul”, a spus Roman Mihăeș.
Noul mecanism de atribuire a codurilor de COVID-19 raioanelor și municipiilor „nu are legătură cu politica” și „această formulă trebuia introdusă mai demult”, în opinia analistului politic Victor Nichituș.
„Codurile pandemice la nivel local nu au legătură cu politica. Chiar dacă între Prut și Nistru există tendința de politizare a oricărui eveniment public, codurile pandemice la nivel local reprezintă o formulă targetată de raspuns a autorităților la pandemia de coronavirus. Această formulă trebuia introdusă de mai demult, deoarece autoritățile publice locale sunt cele care cunosc cel mai bine situația din teritoriul pe care îl administrează, iar la fiecare situație locală trebuie un răspuns individual”, a comentat Victor Nichituș.
Interlocutorul s-a referit și la legătura dintre geopolitică și politicile de sănătate ale statelor lumii. Victor Nichituș a constatat și faptul că acum, din cauza restricțiilor de circulație impuse din cauza COVID-19, practic nu funcționează regimul liberalizat de vize convenit de Republica Moldova cu Uniunea Europeană.
„Politica, mai exact politicile de sănătate ale diferitor state, au mai degrabă de a face cu geopolitica. Observăm în ultima vreme gruparea unor state cu interese geopolitice comune care dau un răspuns aproape comun la provocările pandemiei. În același timp, vedem o cortină de fier care a apărut în fața statului moldovean din partea Uniunii Europene și constatăm că regimul liberalizat de vize practic nu funcționează”.
Reamintim că, pe 28 septembrie, autoritățile au introdus un mecanism ce prevede instituirea diferențiată a codurilor pandemice „roșu”, „portocaliu” și „galben” la nivel local, în funcție de situația concretă dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială.
„Codul Roșu”, care indică cel mai înalt nivel al incidenței COVID-19, este echivalent cu starea de urgență în sănătate publică. Din 1 octombrie, „Codul Roșu” este atribuit unui număr de 26 de raioane și municipii, inclusiv orașului Chișinău. În 11 raioane a fost instituit „Codul Portocaliu” și doar pentru un singur raion (Leova) a fost anunțat „Cod Galben” de alertă pandemică de COVID-19.
Anterior, reporterul Sputnik a solicitat opinia unor experți economici despre instituirea codurilor pandemice diferențiate.
În opinia lor, este mai rațională instituirea gradelor de alertă pandemice și, implicit, a stării de urgență în sănătatea publică pe unități teritorial-administrative, iar carantina la nivel național trebuie aplicată doar în cazuri extreme.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova