CHIȘINĂU, 17 sept – Sputnik. Câinele de serviciu Dașa a depistat o captură de aproximativ șapte kilograme de droguri în cadrul unei operațiuni a Inspectoratului Național de Investigații al Poliției (IGP).
În cadrul perchezițiilor, anume câinele a depistat mugurii de canabis, păstrați de o grupare infracțională în mai multe recipiente.
Poliția a precizat astăzi că gruparea specializată în producerea și distribuirea drogurilor, alcătuită din trei bărbați, a fost în vizorul oamenilor legii timp de aproximativ o jumătate de an. Pe 7 septembrie, bărbații au fost reținuți.
Membrii grupării, cu vârste cuprinse între 26 și 42 de ani, sunt originari din municipiul Chișinău și raionul Ialoveni. Unii dintre reținuți au fost condamnați anterior pentru infracțiuni similare. Reținerea suspecților a fost făcută cu suportul mascaților de la Brigada cu Destinație specială „Fulger”.
Două persoane se află acum în arest pentru 30 de zile, iar una este cercetată în stare de libertate.
Lider al grupării era un bărbat de 42 ani, originar din raionul Ialoveni. El avea sarcină să găsească și să cumpere semințe de canabis de anumite soiuri. Pe „piața neagră”, o semință de canabis costă de la 5 până la 10 euro.
Gruparea planta semințele într-o seră ascunsă din satul Mileștii Mici. După ce plantele atingeau o înălțime de 15-20 de centimetri, erau răsădite pe loturi agricole, iar membrii grupării aveau grijă de ele. Produsul final era prelucrat și depozitat în ascunzișuri improvizate într-o fâșie forestieră din preajma casei în care locuia liderului grupării.
Drogurile erau comercializate la un preț de 150 - 200 de lei pentru un gram. Astfel, dacă gruparea și-ar fi atins scopul infracțional, ar fi obținut un venit de aproximativ un milion de lei – un milion și 400 de mii de lei.
Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile tuturor celor trei bărbați reținuți în municipiul Chișinău și în raionul Ialoveni.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domicilii și în locurile de depozitare a drogurilor, polițiștii au depistat și ridicat două arme pneumatice, 70 de mii de lei, bani proveniți din vânzarea drogurilor, plante de canabis, mai multe pachețele cu muguri de canabis, patru butelii din plastic cu volumul de 20 de litri în interiorul cărora se aflau muguri de canabis, cu o masă totală de aproximativ șapte kilograme.
Bărbații riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova