CHIȘINĂU, 14 sept - Sputnik. Pensionarii vor primi în octombrie suportul financiar unic de 900 de lei, promis anterior de autorități. Banii vor fi oferți odată cu pensiile. Despre asta a anunțat premierul Ion Chicu după ședința comună cu președintele țării, Igor Dodon, și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Potrivit premierului, Guvernul a alocat în acest sens 133 de milioane de lei. Sprijinul financiar unic a fost majorat de la 700 de lei, cât a fost anterior, la 900 de lei.
„Nu am atins cheltuieli sociale. Doar din bugetul destinat infrastructurii drumurilor au fost tăiate 200 de milioane de lei. În schimb, a fost suplimentat bugetul pentru educație, medicina de urgență și pentru pensionari și beneficiarii de alocații, care vor primi cu 200 de lei mai mult de la 1 octombrie", a subliniat Ion Chicu.
Suport financiar unic de 900 de lei vor primi peste 659 de mii de beneficiari de pensii și alocații sociale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova