CHIȘINĂU, 11 sept - Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, a comentat declarațiile apărute în spațiul public precum că PSRM ar avea intenția de a frauda alegerile. Oficialul a precizat că nu există niciun interes să facă acest lucru.
”Nimeni nu are niciun interes să falsifice. Cine strigă despre falsificare? Cei care înțeleg că vor pierde. Eu cred că diferența va fi de peste 100 de mii de voturi între mine și Maia Sandu, care va fi în funcție de oamenii care vor ieși la vot. Probabil vor fi mai puțini decât în 2017. Falsificarea pe noi nu ne interesează”, a subliniat Igor Dodon.
Președintele a mai adăugat că își dorește să fie deschise mai multe secții de vot în Federația Rusă. Asta în condițiile în care, spune el, în Europa ar fi de câteva ori mai multe secții de vot decât în Federația Rusă.
”Da, noi ne dorim să fie secție de vot și în Vest, și în Est. Toți 10 ani cât ați fost dumneavoastră la guvernare ați deschis 80 de secții de vot în Europa și cinci sau șase, maxim 10, în Federația Rusă. În Federația Rusă sunt mai mulți cetățeni moldoveni decât în toate țările din Europa luate împreună. Trebuie să le dăm dreptul să participe la vot tuturor. Și celor din Vest, și a celor din Est. Și eu cred că în acest an trebuie de deschis mai multe secții de votare în Federația Rusă”, a mai adăugat Igor Dodon.
Alegerile prezidențiale ar urma să aibă loc în data de 1 noiembrie. Potrivit regulamentului Comisiei Electorale Centrale, astăzi este ultima zi în care pretendenţii la fotoliul de preşedinte al ţării pot înregistra grupurile de iniţiativă care vor colecta semnături în susţinerea lor.
Alți pretendenți la fotoliul de șef de stat au reușit deja să colecteze semnăturile necesare pentru înregistrarea candidaturii. Este vorba despre liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, și candidatul grupului Pro Moldova, Andrian Candu.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova