Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Scutiți de carantină: Observatorii la alegeri și jurnaliștii străini nu vor sta în izolare

© Sputnik / Miroslav RotariЦИК
ЦИК  - Sputnik Moldova
Abonare
Observatorii și jurnaliștii străini la alegeriile pentru funcția de președinte al Republicii Moldovanu nu vor sta în izolare 14 zile.

CHIȘINĂU, 8 sept - Sputnik. Observatorii internaționali la alegerile prezidențiale din toamnă nu vor sta 14 zile în carantină după intrarea în Republica Moldova. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, la propunerea Comisiei Electorale Centrale.

Este vorba de cei care reprezintă organizații internaționale, guvernele statelor străine, organizații neguvernamentale din străinătate, experți internaționali în domeniul electoral. Și jurnaliști străini vor putea intra în Republica Moldova fără să stea în carantină, chiar dacă vin din statele incluse în „zonă roșie”, însă doar în cazul în care nu vor prezenta semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă. 

ЦИК CEC - Sputnik Moldova
Politică
Un candidat la prezidențiale a depus lista semnăturilor la CEC: Cine este
Totodată, observatorii internaționali urmează să dețină dovada acreditării eliberate de către Comisia Electorală Centrală, iar jurnaliștii străini – de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Menționăm că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale stabilește lista ţărilor cu risc epidemiologie sporit sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zone roşii şi verzi, care este publicată pe paginile oficiale ale MSMPS, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.

Organizațiile internaționale și cele din străinătate pot depune cereri pentru acreditarea observatorilor doar după recepționarea unei invitații din partea CEC. Termenul limită pentru depunerea actelor pentru acreditare este data de 24 octombrie 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0