Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldovenii au avut pierderi mari din cauza COVID-19: Cum le-a fost afectată munca

© Sputnik / Miroslav RotariПустой карман
Пустой карман - Sputnik Moldova
Abonare
Forța de muncă a Moldovei este constituită din 857,7 mii de persoane. Dintre acestea, peste 217 mii au declarat că pandemia COVID-19 le-a afectat munca. Șapte procente au declarat că au devenit inactive pe piața muncii din cauza pandemiei.

CHIȘINĂU, 4 sept – Sputnik. Peste 217 mii de moldoveni (fiecare a zecea persoană în vârstă de 15 ani și peste) au declarat că munca le-a fost afectată de pandemia COVID-19 în intervalul lunilor aprilie-iunie 2020. 

Angajat în birou - Sputnik Moldova
Îngrijorător: Câți moldoveni își vor pierde locul de muncă în anul acesta – Date oficiale

Din numărul total, 7% au declarat că au devenit inactivi pe piața muncii din cauza pandemiei.

Datele sunt desprinse dintr-un raport de ultimă oră al Biroului Național de Statistică (BNS), în care sunt citate concluziile unei cercetări sociologice.

Numărul persoanelor care au avut un loc de muncă, dar în aprilie-iunie nu au lucrat deloc este de 163 de mii de persoane – aceasta înseamnă o rată a inactivității de 8 ori mai mare, comparativ cu intervalul aprilie-iunie 2019.

În comparație cu al doilea trimestru din 2019, numărul persoanelor aflate în concedii anuale a sporit de 4 ori, iar al celor în concedii fără plată și în șomaj tehnic a crescut cu 90%.

Numărul persoanelor care au prestat munca la domiciliu a fost de 55,6 mii în aprilie-iunie 2020, în creștere de peste 10 ori față de trimestrul doi al anului trecut (4,7 mii).

Femeile s-au declarat afectate de COVID-19 într-o proporție mai mare decât bărbații – 39% versus 18,5%.  

De asemenea, populația din mediul urban a fost afectată în proporție de 33,3% de criza provocată de virus, iar cea din mediul rural – în proporție de 17,4%.

Impactul pandemiei asupra situației la locul de muncă s-a manifestat în principal prin: întreruperea ori sistarea activității, prestarea muncii la domiciliu, trecerea la programul de lucru parțial, reducerea orelor de muncă efectiv lucrate, precizează BNS.

Dintre persoanele afectate de pandemie, 60,7% nu au lucrat deloc în lunile aprilie-iunie sau au absentat de la locul de muncă.

Fiecare a patra persoană (25,6%) a prestat munca la domiciliu, a lucrat la distanță, iar o treime (30,4%) a lucrat mai puține ore pe săptămână. Alte circa 7% dintre persoanele care s-au declarat afectate de pandemie au fost trecute la un program de lucru parțial.

© Photo : BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂEfectele COVID-19 asupra pieței muncii din Moldova
Moldovenii au avut pierderi mari din cauza COVID-19: Cum le-a fost afectată munca  - Sputnik Moldova
Efectele COVID-19 asupra pieței muncii din Moldova

Primele efecte negative ale pandemiei COVID-19 asupra pieței muncii din Republica Moldova au apărut la finele trimestrului I al anului, odată cu instituirea în țară a stării de urgență, începând cu 17 martie, constată BNS.

Apoi, pandemia a continuat să afecteze piața muncii pe întreg parcursul trimestrului II, în intervalul lunilor aprilie-iunie, pentru că, din 16 mai, starea de urgență în țară a fost înlocuită cu starea de urgență în sănătatea publică.

BNS oferă date actualizate referitoare la forța de muncă (populația activă) a Republicii Moldova.

În iunie 2020, populația activă, care include populația ocupată în câmpul muncii plus șomerii, a constituit 857,7 mii de persoane – un număr în descreștere cu 9% față de situația din iunie 2019 (943 mii).

În cadrul forței de muncă, ponderea bărbaților este de 52,6%, iar a femeilor – de 47,4%. Ponderea persoanelor economic active din mediul rural constituie 55,4%, iar a celei din mediul urban - 44,6%.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0