CHIȘINĂU, 2 sept - Sputnik. Alte 532 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus și 16 decese au fost înregistrate astăzi pe teritoriul țării noastre.
Informația a fost prezentată de ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale print-un comunicat de presă. Din numărul total de cazuri, trei sunt cu statut de import, Egipt-1, SUA-1, Ucraina-1. Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 37 740 cazuri..
Cazurile de astăzi au fost confirmate după efectuarea a 2524 de teste.
Din numărul total de cazuri confirmate în această zi, 30 sunt lucrători medicali. Mai exact, este vorba de 11 medici, 17 asistenți medicali și două persoane care fac parte din personalul auxiliar. Potrivit datelor prezentate de minister, 509 persoane rămân în stare gravă. Dintre acestea, 33 de pacienți au nevoie de respirație dirijată și au fost conectați la aparate. Un număr de 386 de persoane au fost tratate și externate. În total, 26 575 persoane au fost tratate de COVID-19.
La capitolul decese, astăzi este cea mai neagră zi de la începutul pandemiei, cu 16 vieți răpuse de noul tip de coronavirus. Victimele au între 52 și 85 de ani și sunt din diverse regiuni ale țării. Acestea sufereau și de alte boli. Potrivit informațiilor prezentate dimineață în cadrul unei conferințe de presă la MSMPS, lider la capitolul îmbolnăviri, cu peste 51%, este Chișinăul. Totodată, rata de contagiozitate se menține la peste 1%. Potrivit autorităților, în cazul în care cel puțin două săptămâni la rând rata contagiozității va fi mai mică de 1%, atunci ar putea fi anulate mai multe restricții.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova