CHIȘINĂU, 26 aug – Sputnik. Anul acesta s-a dovedit a fi destul de complicat, de aceea ar fi straniu să ne așteptăm că prețurile vor scădea în situația creată, sau cel puțin vor rămâne la același nivel. Recolta de cereale și culturi tehnice, potrivit experților, va fi în 2020 cu 50 la sută mai mică decât în anul precedent, dar poate cu și mai mult. Recolta mică va influența evident prețul cerealelor, iar în afară de aceasta, va determina și o reducere a bazei furajere pentru sectorul animalier din Republica Moldova, a menționat economistul Anatolie Ignat..
”Trebuie să ne așteptăm la o scădere în sectorul animalier pentru că până în prezent nu există încă o politică clară cu privire la susținerea acestuia, iar drept consecință – și la o reducere a sectorului de produse lactate. Prețurile la produsele din lapte deja sa-u majorat, ținând cont de faptul că pășunile sunt într-o stare jalnică, furaje nu sunt”, a menționat Ignat.
În afară de aceasta, a mai spus economistul, în țară se va înregistra și o ieftinire temporară a cărnii – țăranii vor sacrifica animalele pe care nu vor avea cu ce le hrăni, însă după asta, deja la începutul anului viitor, se va produce iarăși un salt al prețurilor la carne
De asemenea, seceta a influențat considerabil prețurile la fructe și legume. Și cantitatea, și calitatea acestora sunt reduse în 2020, prețurile însă sunt mai mari ci 30-50 de procente decât acum un an.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova