CHIȘINĂU, 26 aug – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că țara noastră nu va deveni membru al Uniunii Europene deoarece nici UE nu este gata pentru extindere. Șeful statului a declarat acest lucru în cadrul briefing-ului de presă la care a prezentat raportul de activitate pentru ultimii trei ani și jumătate în calitate de șef al statului.
În același timp, Dodon a menționat că insistă asupra unei politici externe echilibrate. Acest lucru, potrivit lui, înseamnă că țara va avea relații bune și prietenoase cu toate statele, pornind de la interesele naționale ale Moldovei.
"Cu Uniunea Europeană rămâne în vigoare Acordul de Asociere pe care îl avem cu UE și a regimului liberalizat de vize. Scopul Acordului de Asociere este realizarea reformelor în interiorul țării. Eu nu cred că Moldova va fi membru al Uniunii Europene. UE nu este gata să se lărgească. Dar aceasta nu înseamnă că noi nu vom implementa aceste acorduri în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat Dodon.
Pe de altă parte, șeful statului a menționat că țara va continua să facă parte din CSI. "Mai mult ca atât, cunoașteți că, la inițiativa mea, am obținut statutul de observatori în cadrul Uniunii Eurasiatice, ceea ce ne permite să păstrăm acest echilibru, să luăm ce este mai bun de la europeni și de la ruși, din Est și din Vest pentru interesul cetățenilor Republicii Moldova", a declarat Dodon.
Președintele a subliniat necesitatea promovării parteneriatelor strategice cu Rusia, Uniunea Europeană, Ucraina, România, China, Turcia, Statele Unite și alte țări. El a atras atenția și asupra rezultatelor sondajelor de opinie recente, care arată că oamenii vorbesc tot mai mult despre importanța menținerii relațiilor bune atât cu Occidentul, cât și cu Estul.
"Noi trebuie să avem relații bune cu vecinii noștri, cu România, cu Ucraina, cu Federația Rusă, cu UE, cu China, cu Turcia, cu SUA, cu Ungaria am semnat recent un parteneriat strategic… Dacă cineva dintre partenerii noștri ne roagă să luptăm cu ei, să întreprindem acțiuni împotriva oponentului geopolitic, ei la nivel mondial luptă între ei geopolitic, și ne trag pe noi de partea lor, noi în asta nu trebuie să ne implicăm”, a conchis Dodon.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova