CHIȘINĂU, 24 aug – Sputnik. În acest an evenimentele dedicate Zilei Independenței și Ziua Limbii se vor desfășura într-un format foarte restrâns și cu respectarea tuturor regulilor de protecție și restricțiilor sanitare și epidemiologice. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu după ședința din această dimineață cu Igor Dodon și Zinaida Greceanîi.
Ion Chicu nu a dat alte detalii.
Potrivit prim-ministrului, săptămâna trecută a fost înregistrat cel mai mare număr de infectări cu noul tip de coronavirus de la începutul pandemiei.
„Explicația este nerespectarea cvasitotală a regulilor de către toți. Dacă o să continuăm la fel, numărul de cazuri va crește, iar asta ne va impune să revenim la unele restricții”, a menționat Ion Chicu.
Ce ține de redeschiderea instituțiilor de învățământ de la 1 septembrie, premierul spune că își vor relua activitatea doar acele care vor fi pregătite sută la sută pentru începerea unui nou an de studii în contextul pandemii coronavirusului. Acesta admite că nu toate ar putea să fie gata pentru reluarea activității, adică să îndeplinească toate condițiile și instrucțiunile remise de autorități la decizia Comisiei Naționale de Sănătate Publică. Totodată, premierul a precizat că în această săptămână Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va publica lista cu țările care fac parte din zona verde, iar cetățenii care revin acasă din aceste state nu vor mai fi obligați să respecte regimul de autoizolare de 14 zile.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova