CHIȘINĂU, 20 aug - Sputnik. Într-un comunicat de presă, Ministerul de Externe precizează că săptămâna viitoare în Republica Moldova va veni ministrul turc de Externe, Mevlüt Çavuşoğlu. Recent, ministrul Oleg Țulea, împreună cu ambasadorul Republicii Turcia la Chișinău, Gürol Sökmensüer, au discutat detaliile despre întâlnirea care urmează să aibă loc.
În cadrul discuției, oficialii au abordat un șir de subiecte de pe agenda bilaterală comună, precum și aspecte organizatorice. La întrevedere a fost prezent și consulul general al Turciei la Comrat, Hasan Akdogan, care i-a prezentat ministrului Oleg Țulea originalul patentei consulare, inaugurarea oficială a Consulatului General urmând să aibă loc în marja vizitei ministrului turc de Externe.
Totodată, a fost agreată organizarea în cadrul vizitei respective și a primei ședințe a Grupului comun de lucru pentru planificare strategică, co-prezidat de miniștrii de externe ale celor două state.
Despre faptul că ministrul turc de Externe, Mevlüt Çavuşoğlu, va venit în țara noastră a anunțat anterior și președintele țării, Igor Dodon.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova