CHIȘINĂU, 17 aug - Sputnik. Poliția și carabinierii au blocat în această dimineață bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, pe segmentul din preajma Ambasadei Rusiei la Chișinău.
Potrivit Poliției, luni, 17 august, la ora 09:00, pe adresa Inspectoratul Buiucani din cadrul Direcție de Poliție a municipiului Chișinău a parvenit informația precum că sediul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova este minat. Informația a fost remisă administrației Ambasadei de la o sursă anonimă, prin intermediul poștei electronice.
Conform protocolului stabilit în astfel de situații, carabinierii au reacționat prompt, fiind securizată zona și înștiințate serviciile abilitate.
La fața locului s-au deplasat imediat toate serviciile specializate, echipajele BPRO, grupul operativă al IP Buiucani.
La moment, specialiștii din cadrul serviciului ”BOMBTEH” verifică adiacentul Ambasadei.
Între timp, forțele de ordine au deblocat zona.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova