Moldovagaz a anunțat când va scădea prețul la combustibilul albastru

© Sputnik / Ivan Rudnev / Accesați arhiva multimediaGas compressor station
Gas compressor station - Sputnik Moldova
Abonare
Compania Moldovagaz a explicat în detaliu cum se formează prețul de import al gazului natural rusesc în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 13 aug - Sputnik. Prețul la gazele naturale importate din Rusia prognozat pentru trimestrul patru este de 100 de dolari SUA pentru o mie de metri cubi.

Молдовагаз - Sputnik Moldova
Societate
Anunț important de la „Moldovagaz”: Iată ce li se propune consumatorilor
În aceste condiții, se așteaptă o scădere substanțială a costului în raport cu trimestru trei, când prețul calculat de furnizare a gazelor naturale este de 133,56 dolari SUA. Explicația a fost făcută de Moldovagaz pe pagina sa oficială de Facebook. 

„Pentru comparație, în Turcia, care posedă 3 itinerare de furnizare a gazelor naturale (din Rusia, Iran și Azerbaidjan), Federația Rusă furnizează gazele naturale pe baza contractului de lungă durata, la un preț de 188,62 dolari SUA pentru o mie de metri cubi în trimestrul III. Iranul - 191,73 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, iar Azerbaidjanul – 180,67 dolari SUA pentru o mie de metru cubi”, menționează furnizorul. 

Cum se formează prețul la gaz

Întreprinderea a comentat mesajele de pe rețelele de socializare, unde se vorbește despre un preț de 54 de dolari SUA pentru o mie de metri cubi de gaz. Potrivit furnizorului, acest preț este stabilit de Gazprom pentru vânzarea angro către anumite subiecte federale. Gazele achiziționate în baza acestui preț sunt preconizate pentru vânzarea ulterioară populației.

„În cazul pieței en gros a gazelor naturale pentru vânzarea acestuia altor consumatori, prețul este stabilit în funcție de cerere și ofertă”.

Moldovagaz a descris în detaliu modul în care este format prețul combustibilului albastru livrat până la granița Republicii Moldova. Astfel, în cazul în care se analizează achiziția gazelor naturale la Bursa de mărfuri și materie primă internațională din Sankt-Petersburg, atunci prețul gazelor naturale va constitui 48 de dolari SUA pentru o mie de metri cubi.

La acesta se adaugă 37 de dolari pentru o mie de metri cubi - tariful pentru folosirea gazoductelor magistrale ale SA „Gazprom”, în cazul acordării serviciilor de transport de gaze naturale pentru furnizarea ulterioară a acestora consumatorilor aflați peste hotarele Federație Ruse si ai țărilor-membre ale Uniunii Vamale.

Вадим Чебан - Sputnik Moldova
Datoriile față de Gazprom: Cine le va plăti - răspunsul președintelui Moldovagaz

Încă 29 de dolari SUA pentru o mie de metri cubi va costa transportarea gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei de la punctul Sudja până la punctul Grebeniki din regiunea Odesa, în baza tarifelor pentru rezervarea capacităților anuale. „În cazul în care este vorba de transportarea anumitor volume de gaze naturale cu rezervarea capacităților zilnice, atunci în luna august tariful va constitui 33,92 dolari SUA pentru o mie de metri cubi”.

Astfel, prețul final va constitui 114,01 dolari SUA și, respectiv, 118.92 dolari SUA respectiv, în cazul folosirii capacităților zilnice de transportare pe teritoriul Ucrainei.

Moldovagaz precizeaz că, în cazul bursei, spre vânzare se oferă volume limitate de gaze naturale, care nu sunt în stare să satisfacă cererea permanentă a consumatorilor din Republica Moldova, mai ales în timpul iernii. Iar pentru a acoperi cererea, de regulă sunt folosite contractele de scurtă durata (1 an), de durată medie (3 ani) și de lungă durată (5 ani și mai mult).

Întreprinderea susține că pentru a asigura consumatorii garantat cu gaze naturale a semnat, în diferite perioade, a semnat acorduri de scurtă, medie și lungă durată.

Cu toate acestea, pentru îndeplinirea anumitor sarcini suplimentare, Moldovagaz a încheiat și contracte provizorii, procurând volume limitate de gaze naturale din România sau de la producătorul autohton din raionul Cantemir.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0