CHIȘINĂU, 1 iul – Sputnik. Consumatorii care au acumulat datorii pentru gazele naturale consumate în perioada stării de excepție, în legătură cu pandemia COVID-19, își pot plăti facturile și în rate, până la sfârșitul lunii august.
Este o posibilitate pe care „Moldovagaz” o anunță astăzi pentru toți consumatorii - și persoane fizice, și persoane juridice.
Persoanele care doresc să-și plătească în rate datoria pentru gazele naturale consummate trebuie să depună o cerere în scris la unul dintre centrele pentru relațiile cu consumatorii ale „Moldovagaz”. În fiecare caz, decizia finală și schema de achitare a datoriilor vor fi stabilite individual.
În general, moldovenii își achită exemplar facturile la consumul de gaze naturale. Nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale de la începutul anului acoperă 96,7% din volumul furnizat, ceea ce înseamnă plăți în valoare totală de 2 miliarde 255 de milioane și 800 de mii de lei, potrivit „Moldovagaz”.
În luna mai 2020, volumul consumului de gaze naturale a constituit aproximativ 44,5 de milioane de metri cubi - cu 15,6% mai mult, în comparație cu luna mai a anului 2019.
Pentru luna mai, consumatorii casnici au plătit 94,8% din sumele facturate - cu 2 puncte procentuale mai puțin decât în luna mai a anului 2019. În cazul consumatorilor noncasnici, ponderea transferurilor a fost de 95,4%, în scădere cu 1,8 puncte procentuale.
„Moldovagaz” menționează că, în perioadă stării de excepție instituite din cauza pandemiei COVID-19, în intervalul 17 martie – 15 mai, niciun datornic n-a fost deconectat de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova