Agricultorii moldoveni ajung a fi datori anul acesta nu doar față de bănci și față de furnizori, care în toamnă și primăvară le-au livrat semințe, fertilizanți, erbicide, ci și față de micii proprietari de la care arendează terenurile agricole.
Nu doar agricultorii din sudul țării sunt faliți, ci și cei din zona de codru
Ion Țărnă este agricultor din satul Ciutești, Nisporeni. El lucrează 150 de hectare de teren arabil, pe care le arendează de la micii proprietari.
"Investiții sunt foarte multe. Avem tehnică procurată în această primăvară în jur de un milion de lei. În pământ am investit vreo 350-400 de mii de lei – atât am dat pe semințe, îngrășăminte, erbicide și tot așa", spune agricultorul.
Agricultorii au datorii nu doar față de bănci și furnizori, dar și față de proprietarii de terenuri.
"Din 1 noiembrie și până pe 1 decembrie, noi achităm arenda proprietarii pământurilor – în jur de 1000 de lei la hectar. Dar cred că anul acesta nu o să avem nici un leu practic să le dăm la hectar ca să le plătim arenda dumnealor", afirmă Ion Țărnă, agricultor din Ciutești, Nisporeni.
Agricultorul spune că nu are cum să facă față acestei situații. El speră că statul va intervină cu ajutoare, altfel lasă tot și pleacă la muncă peste hotare.
"Nu știu ce am să fac în continuare. Așteptăm poate statul să ne ajute ori o să lăsăm și noi tot și o să plecăm peste hotare. Altă șansă nu avem", a mai spus agricultorul din Ciutești.
Ion Țărnă spune că ajutorul de la stat i-ar permite să însămânțeze ternul la toamnă, în speranța că la anul va ploua și va avea profit.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova