BUCUREŞTI, 30 iul – Sputnik. Noile rachete de croazieră de la bordul submarinelor rusești par a fi o adevărată durere de cap pentru Statele Unite, judecând după cuvintele lui Glen VanHerck, locotenent general al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, scrie Sputnik France.
„În ultimii 30 de ani, rivalii și potențialii noștri adversari au urmărit modul cum Statele Unite descurajează, concurează și se comportă în conflict. Aceştia, în special Rusia și China, au avut ocazia să se dezvolte în toate domeniile urmărindu-ne. Rusia dezvoltă capacităţi strategice, precum submarine, iar urmărirea acestora constituie în prezent o problemă serioasă”, a declarat oficialul în timpul audierilor din Senat.
VanHerck a adăugat că submarinele moderne oferă posibilitatea ca rachetele de croazieră rusești să amenințe teritoriul SUA, ceea ce reprezintă, de asemenea, o „problemă serioasă”.
Potrivit acestuia, China s-a angajat pe aceeași cale de dezvoltare, iar forțele ei armate devin din ce în ce mai capabile să intervină ca forțe de expediție, adică departe de teritoriul lor.
Marți, 28 iulie, Comitetul pentru servicii armate al Senatului Statelor Unite a luat în considerare candidatura lui Glen VanHerck pentru postul de șef al Comandamentului de Nord al Statelor Unite (NORTHCOM) și al Comandamentului Nord-American de Apărare Aeriană (NORAD).
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova