CHIȘINĂU, 26 iul – Sputnik. Președintele Vladimir Putin și omologul său ucrainean Vladimir Zelenski au purtat o discuție telefonică astăzi, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului.
Discuția a avut loc la inițiativa părții ucrainene.
Președintele rus a subliniat că poziția enunțată de președintele ucrainean cu privire lipsa oricărei alternative la acordurile de la Minsk trebuie să se manifeste prin acțiuni reale.
“S-a discutat în detalii despre diverse aspecte ale reglementării crizei din Ucraina. S-a constatat sporirea eficienței negocierilor în cadrul grupului de contact de la Minsk. Au fost apreciate pozitiv măsurile suplimentare convenite la ședința grupului din 22 iulie cu privire la armistițiu, care intră în vigoare din 27 iulie. S-a accentuat importanța respectării stricte a acestor înțelegeri dintre părțile în conflict”, se menționează în comunicat.
“Vladimir Putin și-a exprima părerea că hotărârea cu privire la desfășurarea alegerilor locale din anul 2020, adoptată de Rada Supremă a Ucrainei, contravine acordurilor de la Minsk și ar putea pune în pericol perspectivele reglementării conflictului. Totodată, a fost exprimată îngrijorarea cu privire la declarațiile venite recent din partea unor înalți demnitari din Ucraina despre inadmisibilitatea unor prevederi ale “Complexului de măsuri” și despre necesitatea revizuirii lor”, se menționează în comunicatul Kremlinului.
De asemenea, cei doi șefi de stat au făcut un schimb de opinii cu privire evoluția pandemiei de COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova